Informațiiile care pot SCHIMBA RADICAL cazul SPIONULUI rus OTRĂVIT în UK. Bărbatul putea fi AVERTIZAT

Informațiiile care pot SCHIMBA RADICAL cazul SPIONULUI rus OTRĂVIT în UK. Bărbatul putea fi AVERTIZAT

Boris Karpişkov, un fost agent dublu rus, susține că a fost avertizat prin telefon luna trecută că i se va întâmpla „ceva rău”, lui şi altor foşti agenţi ruşi aflaţi în Marea Britanie, inclusiv Serghei Skripal.

Bărbatul povestește că era un „mesaj care îţi dădea fiori”. ”L-am luat ca pe o glumă, deoarece nu-l credeam”, a declarat luni Karpişkov la canalul de televiziune ITV. Avertismentul a venit „de la o sursă foarte de încredere, care este agent operativ al serviciului rus de securitate”, a afirmat Karpişkov, fost agent KGB, care a întreprins acţiuni de spionaj în favoarea Letoniei. Potrivit lui Karpişkov, avertismentul a fost trimis de pe un telefon cu cartelă preplătită, scrie Agerpres. 

Serghei Skripal (66 de ani), fost ofiţer al serviciului de spionaj militar rus, care a întreprins activităţi de spionaj în favoarea Marii Britanii, şi fiica sa, Iulia (33 de ani), au fost găsiţi în stare de inconştienţă pe o bancă în oraşul britanic Salisbury pe 4 martie. 

Întrebat despre natura avertismentului, Karpişkov a spus: „Ceva rău o să ni se întâmple, mie şi altor persoane, inclusiv lui Skripal, despre care habar n-aveam cine este”. 

Karpişkov a mai povestit că nu a luat nici o măsură după acest avertisment, deoarece mai primise „astfel de avertismente, de ameninţări”. „S-au întâmplat şi înainte şi sunt încă în viaţă”, a afirmat el. Într-un interviu acordat anterior cotidianului Daily Mirror, Karpişkov a numit alte şase persoane identificate de către omul său de legătură ca fiind sub ameninţare.