ADEVĂRUL din culisele PENITENCIARELOR. POLIȚIȘT prins de DGA că avea CONEXIUNI cu DEȚINUȚII

ADEVĂRUL din culisele PENITENCIARELOR. POLIȚIȘT prins de DGA că avea CONEXIUNI cu DEȚINUȚII

DGA a surprins în flagrant un polițist din Galați care primea mită pentru a introduce într-un penitenciar un telefon mobil și o cartelă. Agentul de poliţie mai este cercetat şi pentru luare de mită şi trafic de influenţă după ce a solicitat şi primit 1.500 de euro de la o persoană arestată preventiv pentru a-i duce două telefoane mobile şi două cartele SIM.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, poliţiştii judiciari l-au prins în flagrant miercuri pe agentul de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi în timp ce primea de la o persoană 500 de euro pentru a introduce într-un penitenciar un telefon mobil şi o cartelă SIM.

Poliţistul mai este cercetat şi pentru luare de mită şi trafic de influenţă după ce a solicitat şi a primit 1.500 de euro de la o persoană aflată în arest preventiv, care l-a şi denunţat pe poliţist, pentru a-i aduce două telefoane mobile şi două cartele SIM. Martorul denunţător a fost mutată ulterior într-o unitate de detenţie, iar poliţistul i-a primis un telefon mobil contra unei sume de beni neprecizate la acel moment, susține news.ro.

Agentul de poliţie a fost plasat sub control judiciar.