Simona Halep, departe de podiumul câștigurilor din 2017

Simona Halep, departe de podiumul câștigurilor din 2017

Românca este abia a opta jucătoare cu cele mai mari venituri obținute anul trecut din tenis și sponsorizări

Simona Halep se bucură din nou de statutul de numărul 1 mondial, revenind pe prima treaptă a podiumului WTA după o rocadă scurtă cu daneza Caroline Wozniacki. Constănțeanca a încheiat sezonul precedent pe primul loc în în ierarhia mondială, loc dobândit pentru prima oară în carieră.

Însă, anul 2017, nu s-a încheiat la fel „de bine” pentru sportiva noastră și în ceea ce privește clasamentul câștigurilor pe care le-a adunat de-a lungul anului trecut. Potrivit Forbes, Simona Halep a strâns doar 6.627.957 de dolari în 2017, sumă în care sunt incluși banii câștigați din tenis și din contractele de sponsorizare. Conform sursei citate, sportiva noastră ocupă locul opt în acest clasament, reușind să sară puțin de două milioane de dolari din sponsorizări.

Wozniacki se „scaldă” în sponsori

Daneza Wozniacki (locul 2 WTA), cea care a învins-o pe Halep în acest an în finala de la Australian Open), se regăsește pe locul 5 în Top-ul Forbes. Jucătoarea nordică a câștigat, în 2017, 7,5 milioane de dolari, dar anul acesta dă o lovitură de amploare din punct de vedere financiar, doar din contractele de sposorizare.

Site-ul bt.dk a scris, în urma unei analize pe seama tenismenei, că Wozniacki va câștiga în 2018 suma de cinci milioane de dolari, pe lângă cecurile din competițiile la care participă. Pentru primul titlul de Grand Slam din carieră, cel pe care i l-a suflat Simonei în ianuarie, la Melbourne, „Caro” va mai băga în buzunare un bonus de 1,25 milioane de dolari, din clauze contractuale. În acest moment, tenismena daneză se bucură de sponsori celebri, precum Adidas, Babolat, Rolex, USANA Health Sciences, The Players Tribune, IQIYI, Seafire Cayman Islands, eBox, Panzer Glass sau STATE.

Serena vinde cel mai bine

Revenind la Top-ul câștigurilor din 2017, acesta este condus de americanca Serena Williams. Multipla campioană nu a bifat decât două turnee în 2017: Auckland și Australian Open (devenind campioană). De atunci și până acum, americanca a stat departe de tenis, devenind între timp mămică. Chiar și așa, Serena Williams a rămas și anul trecut jucătoarea care „vinde cel mai bine”, reușind să adune 27 de milioane de dolari.

Podiumul este completat de germanca Angelique Kerber, cu 12,6 milioane de dolari, și de sora mai mare a Serenei, Venus Williams - 10,5 milioane de dolari.