MISTERUL AVIATIC DIN BALI. Un AVION ABANDONAT și ÎNCONJURAT de PAZĂ, fără nicio EXPLICAȚIE - VIDEO

MISTERUL AVIATIC DIN BALI. Un AVION ABANDONAT și ÎNCONJURAT de PAZĂ, fără nicio EXPLICAȚIE - VIDEO

Insula Bali din Indonezia este cunoscută pentru plajele spectaculoase și peisajele de vis. Puțini știu, însă, de o atracție turistică mai puțin convențională și mult mai încărcată de mister. În mijlocul unui câmp se află un avion Boeing 737 complet abandonat despre care nici măcar localnicii nu știu de unde provine. Secretul care înconjoară originea aeronavei a produs mai multe speculații care ating limitele imaginației.

vionul din Bali nu este marcat cu vreun însemn și nici nu are numere de identificare și se află în spatele unui gard încuiat, păzit de forțe de protecție, scrie Daily Mail.

 

 

Împătimiții de zbor, dar și localnicii din Bali, au avansat mai multe teorii cu privire la originea misterioasă a aeronavei. Cea mai credibilă pare a fi cea care spune că proprietarul a vrut să transforme aparatul de zbor într-un restaurant, dar a rămas fără fonduri înainte să poată finaliza proiectul.

 

În orice caz, obiectivul a devenit deja faimos și adună mulțimi de turiști curioși care, în ciuda interdicției primite de la forțele de ordine, fac tot posibilul să se apropie de avion. Pentru cei mai aventuroși, există posibilitatea de a te cățăra pe containerele din apropiere, dar pentru cea mai bună perspectivă trebuie să plătești 10.000 de rupii, adică 0,6 euro.

 

Această aeronavă abandonată nu este singurul avion care și-a găsit o nouă casă pe insulă. La opt kilometri mai la nord, în zona Kedonganan a plajei Jimbaran, faimoasă pentru restaurantele de fructe de mare, se află un alt Boeing 737.