Halep, noi detalii despre retragerea de la Doha: „A trebuit să accept realitatea”
- Alexandru Toader
- 17 februarie 2018, 15:17
Simona Halep, locul 2 WTA, a postat, astăzi, un mesaj pe Facebook în care și-a motivat retragerea din cadrul turneului Premier 5 de la Doha.
Românca a revenit în țară, dar nu a dorit să vorbvească presa, preferând, în schimb, să transmită un mesaj pe pagina sa de Facebook.
„Din nefericire accidentarea mea s-a agravat ieri în timpul celui de-al doilea set. A fost foarte dureros. Am venit la Doha cu speranța că mă voi reface sută la sută, dar după fiecare meci lucrurile deveneau mai rele. Este frustrant să te califici în semifinalele unui turneu atât de important ca cel de la Doha și să nu poți juca. A fost o decizie dificilă, luată după ce m-am sfătuit cu echipa. A trebuit să accept realitatea și să îmi continui tratamentul.
Vă mulțumesc tututor pentru sprijin. Sper să revin pe teren cât mai repede posibil”, a scris Halep pe Facebook. Așadar, Halep va absenta și de la Dubai, dar speră să revină pe teren la Indian Wells.