Organe vândute pentru a supraviețui foametei. O anchetă CNN, citată de Il Fatto Quotidiano, a dezvăluit traficul ilegal pe grupurile de Facebook din Myanmar.
Vânzare de organe pentru supraviețuire
Își vând propriile organe pentru a supraviețui. Dezvăluirile făcute de CNN într-o anchetă din Myanmar, care a necesitat un an de investigații, sunt incredibile: de la izbucnirea războiului civil și din cauza condițiilor dramatice de viață, în țară s-a dezvoltat un adevărat comerț ilegal de organe.
Vânzătorii sunt persoane care trăiesc sub pragul sărăciei, în condiții disperate. Cumpărătorii, în schimb, sunt cei mai bogați cetățeni. Myanmar se confruntă cu o criză politică și socială devastatoare, de când armata a preluat puterea printr-o lovitură de stat, în urmă cu trei ani.
CNN a descoperit postări online, care ofereau organe pe cel puțin trei grupuri de Facebook în care, teoretic, regulile nu permit comerțul cu părți ale corpului uman.
Afacerile se fac prin mesaje pe Facebook
Postările erau scrise în limba birmană, iar jurnaliștii au urmărit și au vorbit cu zeci de persoane implicate în comerțul ilegal, pentru a reconstrui mecanismele a ceea ce pare a fi o adevărată industrie ilicit, alimentată de războiul civil.
De la lovitura de stat, aproape jumătate din cele 54 de milioane de persoane din Myanmar trăiesc sub pragul sărăciei, o cifră care – potrivit cercetătorilor Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – s-a dublat din 2017.
„A vinde o parte a corpului tău este o decizie dificilă pentru oricine. Nimeni nu vrea să facă asta”, spune April, 26 de ani, care a cerut să folosească un pseudonim, la scurt timp după ce și-a postat rinichiul spre vânzare pe Facebook, în februarie.
Cine sunt vânzătorii de organe
„Singurul motiv pentru care fac asta este că nu am de ales” , adaugă. Fata a spus că și-a abandonat visul de a deveni asistentă și s-a mutat în Yangon, când avea 18 ani, pentru a lucra într-o fabrică de îmbrăcăminte și a-și ajuta familia. Dar salariul lunar de 100 de dolari nu este suficient, și pentru că mătușa ei are cancer.
„Încerc să supraviețuiesc într-o situație dificilă. Au fost zile când plângeam. Au fost zile în care nu aveam ce mânca și prietenii mei nu mă puteau ajuta”, spune tânăra.
„Într-o noapte, neputând să dorm, am văzut un grup pe Facebook, unde oamenii se ofereau să-și vândă rinichii”. Tânăra a scris imediat o postare: „Vreau să-mi donez rinichiul. Grupa mea de sânge este 0. Am nevoie de bani pentru mătușa mea, care are cancer și are nevoie de operație. Am 26 de ani și nu beau. Trimite-mi un mesaj privat”.
Myanmar, o țară cuprinsă de violențe
În timp ce mai multe grupuri armate luptă pentru controlul juntei, violența este răspândită în toată țara, investițiile străine au scăzut dramatic și șomajul crește vertiginos.
De parcă nu ar fi suficient, prețul bunurilor de bază crește într-un ritm pe care locuitorii nu îl mai pot susține. Acest tablou al disperării îi include și pe cumpărătorii pieței ilegale de organe, care sunt relativ bogați, dar care totuși abordează acest tip de comerț pentru că și ei se află în extremă dificultate.
Vânzătorii și cumpărătorii se bazează adesea pe agenți care organizează transplanturi, pun în contact cele două părți și, mai ales, falsifică documentele necesare operațiilor.
Prelevările de organe se fac în India
Intervențiile au loc în India, unde comerțul cu organe (ca și în Myanmar) este ilegal. Chiar și donațiile, în India, sunt strict reglementate și permise doar în unele cazuri, între rude de sânge, motiv pentru care agenții se ocupă și de falsificarea registrelor de familie, a arborilor genealogici și a altor documente cu ajutorul avocaților și notarilor.
CNN a contactat Ambasada Myanmarului din New Delhi și Ministerul Sănătății și Bunăstării Familiei din India pentru comentarii, dar nu a primit un răspuns. Televiziunea a cerut comentarii și de la Meta, proprietarul Facebook, care a spus că a eliminat un grup online de pe platforma socială. Cu toate acestea, compania a refuzat să ofere detalii suplimentare sau să comenteze, în ciuda regulilor Facebook care interzic categoric acest tip de activitate.
(Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)