Patriarhia precizează: INTERDICŢIA filmărilor în Biserică NU se referă la BOTEZURI şi CUNUNII
- Radu Pădure
- 16 februarie 2018, 14:48
Hotărârea Sfântului Sinod care prevede că filmările în lăcaşurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale nu se referă la înregistrările audio-video făcute cu ocazia Botezului şi Cununiei, a precizat Patriarhia.
„Hotărârea din 15 februarie 2018 a Sfântului Sinod care stabileşte că ‘filmările în lăcaşurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale şi numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici’ nu priveşte înregistrările audio-video făcute de persoane private cu ocazia unor evenimente religioase importante din viaţa familiei, aşa cum sunt Botezul şi Cununia, ci se referă exclusiv la spectacole (teatru, concerte simfonice, operă) şi filmări cinematografice", informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Potrivit sursei citate, „hotărârea Sfântului Sinod s-a luat în urma multor sesizări din partea credincioşilor, care înţeleg că lăcaşul de cult este un spaţiu liturgic sfinţit şi sfinţitor, nu un spaţiu civil-secular”.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat vineri, pentru Agerpres, că decizia Sfântului Sinod de a condiţiona filmările în lăcaşurile de cult de acordul Centrelor eparhiale face referire exclusiv la spectacole sau filmări ale unor scene de film, al căror conţinut este inadecvat cu spaţiul şi atmosfera din biserici.
Potrivit unei decizii a Sfântului Sinod, întrunit joi, sub preşedinţia patriarhului Daniel, „întrucât activităţile culturale şi artistice desfăşurate în lăcaşurile de cult pot provoca tendinţe de auto-secularizare a spaţiului sacru din Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Sinod stabileşte ca aceste activităţi culturale să fie organizate în alte spaţii ale parohiilor sau în spaţii publice închiriate pentru acest scop”.
„Filmările în lăcaşurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale şi numai în cazurile în care se doreşte evidenţierea patrimoniului liturgic şi arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea în direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizată doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligaţia respectării normelor liturgice şi tipiconale”, a precizat Biroul de presă al Patriarhiei Române.