Cuviosul Auxențiu a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) și a fost ostaș în garda acestuia.
Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească. La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la aproximativ 5 km de Constantinopol). Apoi, s-a statornicit în muntele Sinope de lângă Calcedon. Creștinii din satele învecinate au construit o chilie în vârful muntelui, de unde, printr-o fereastră mică, Auxențiu îi povățuia să facă fapte bune și vindeca pe cei bolnavi.
Muntele acesta poartă și astăzi numele Sfântului Auxențiu. În anul 451 a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, condamnând ereziile lui Eutihie și Nestorie. A trecut la Domnul în anul 470.
Recomandările noastre