PLANURILE lui TRUMP pentru Coreea de Nord. Președintele SUA vrea mai multe OPȚIUNI MILITARE
- Andrei Arvinte
- 3 februarie 2018, 15:58
Președintele Donald Trump a declarat vineri că va aștepta până când Jocurile Olimpice de Iarnă vor fi finalizate pentru a face o evaluare asupra Coreei de Nord.
Exasperat, președintele SUA, Donald Trump, a spus că "nu mai avem altă alternativă" și că speră ca Jocurile Pyeongchang din această lună să paveze o nouă cale spre pace pe Peninsula Coreeană.
"Am rămas fără drum. Cunoașteți expresia, drumul s-a încheiat cu adevărat ", a spus Trump în timpul unei întâlniri din Biroul Oval. ”Dar între timp vom trece prin Jocurile Olimpice”, a mai adăugat acesta.
Îngrijorarea Casei Albe și a Pentagonului cu privire la existența unei liste de opțiuni militare mai scurtă decât cea dorită pentru a se confrunta cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un a fost dezvăluită în seara precedentă într-un raport al New York Times, scrie DailyMail.
Pentru ca amenințările președintelui față de Kim să fie credibile, totuși, trebuie să existe opțiuni, a comunicat conducerii militare, consilierul pentru securitatea națională a Casei Albe, H.R. McMaster.
Pentagonul este preocupat de faptul că Trump se mișcă prea repede în direcția acțiunilor militare.