Ce a făcut ministrul AGRICULTURII Petre DAEA la DĂRAC
- Andrei Vi şan
- 1 februarie 2018, 10:45
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a vizitat, miercuri seara, unul din puţinele darace din ţară, din comuna Sadu, unde, înainte de 1990, se putea pieptăna o tonă de lână pentru a se obţine fire.
"Ministrul Daea a fost aseară (miercuri-n.r.) într-o vizită surprinzătoare. Este important că acest atelier poate să devină o formă de prelucrare a lânii, care să valorifice cu adevărat lâna de pe piaţă. Daracul de la Sadu, când lucra la capacitate maximă, când lucra sub jurisdicţia Cooperativei Meşteşugăreşti Sibiu, înainte de 1990, prelucra până la o mie de kilograme. Noi, aseară, am pecetluit care sunt condiţiile ca ei să se autorizeze, ca să funcţioneze, după care la nivel de minister e croianat planul strategic vizavi de circuitul lânii şi cu siguranţă sperăm să-i dăm drumul. Pe mine, m-a surprins plăcut vizita, pentru că ştiţi cum e, promisiunile sunt promisiuni, după care se uită, dar când vezi că omul vine seara la ora 8,00 ca să vadă, că mai trebuie să definitivăm etapele, asta chiar te motivează. Deci, aici, chiar vrea să facă ceva. E important pentru noi, pentru că crescătorii de oi din Sibiu au un potenţial şi o cantitate de lână mare pe piaţă, care poate să fie valorificată", a explicat primarul din Sadu, Valentin Ivan, pentru Agerpres.
Ministrul Daea a mai vizitat daracul de la Sadu şi în noiembrie 2017.
Crescătorii din judeţul Sibiu, după ce îşi tundeau oile, duceau lâna la spălătoria din Tilişca şi apoi la daracul din Sadu, unde se obţinea firul de lână.
Daracul este o maşină de pieptănat şi curăţa lâna, cânepa sau inul.