Atacuri chimice ale regimului Al Assad în Siria, cu responsabilitatea deplină a Rusiei lui Putin. Pulsul planetei
- Iulian Chifu
- 26 ianuarie 2018, 00:00
Secretarul de stat American Rex Tillerson, a pus la colț din nou Rusia pentru atacurile cu arme chimice care continuă în Siria, acolo unde regimul Bashar al Assad, în lipsă de alte resurse, lovește enclavele controlate de către opoziție cu arme chimice, omorând civili și militanți deopotrivă.
La reuniunea de la Paris a grupului de state semnatare a Convenției de interzicere a armelor chimice, arme de distrugere în masă, Rex Tillerson a prezentat situația atacurilor recente între care cel din Ghouta de Est, în suburbiile Damascului, de luni. Este cel mai recent din cele 4 atacuri cu clorină de la începutul anului, în care zeci de civili au fost afectați și au fost tratați de către doctorii sirieni.
Atacul inițial cu gaz sarin din 2013, din Ghouta a dus la uciderea a peste 1000 de persoane, și acest carnagiu a determinat reacția dură a comunității internaționale împotriva regimului Al Assad, trasarea liniei roșii nefiind și valorificată de către Barack Obama, la acea vreme, această abținere de la atacarea Siriei și implicarea directă fiindu-i reproșată drept cea mai rușinoasă greșeală a întregului său mandat.
Președintele democrat a preferat atunci, la propunerea de soluție a Rusiei, să accepte angajamentele de predare a armelor chimice pentru a nu se implica în Siria. Regimul Al Assad s-a angajat să predea toate armele sale chimice, a semnat acordul privind neutilizarea armelor chimice, însă a păstrat suficiente resurse pentru a ataca în continuare.
Trupele regimului Al Assad au utilizat agenți neurotoxici în zonele populate controlate de către opoziție, pe tot parcursul conflictului, așa cum au făcut-o la Khan Sheikhoun în aprilie anul trecut, un atac care a dus la moartea a cel puțin 83 de oameni. Atacul, petrecut după înțelegerile din 2013 privind predarea armelor chimice a determinat reacția Președintelui Trump, care a lovit cu rachete Tomahawk o bază a regimului de unde s-a tras cu gaz sarin, în aprilie anul trecut.
Rusia a blocat acțiunea misiunii de monitorizare și anchetă a atacurilor chimice după ce au fost identificate peste 300 de atacuri cu armă chimică de la începutul războiului din Siria. Numai Societatea Medicală a Sirienilor americani a înregistrat 194 atacuri cu armă chimică din 2012 cu clorină. Substanța e ieftină și ajută la lupta împotriva populației pentru că dă impulsul evacuării forțate a ariilor lovite.
America acuză Rusia pentru cele întâmplate deoarece aceasta a oprit prin veto în Consiliul de Securitate activitatea de monitorizae de pe teren. După ultimul atac, Rusia a revenit pentru a cere o nouă echipă de investigații, așa cum a făcut-o și în 2013, în timpul lui Barack Obama, pentru a-l salva pe Bashar al Assad de represalii, însă propunerea sa nu mai este credibilă după ce anterioara misiune de monitorizare a fost blocată să-și prezinte raportul dezastruos pentru dictatorul sirian pe care-l susține Moscova.
Luni au fost trase 9 lovituri cu gaz, clorină, în suburbia Damascului, o zonă rezidențială extrem de populată. Medicii au tratat 4 femei, șase copii și 10 oameni de simptomele respiratorii acute provocate de atacul cu cloridă, al cărui efect imediat este imposibilitatea de a respira.
Doctorii din Societatea Medicală a Sirienilor Americani, un ONG care sprijină spitalele din zonele controlate de opoziție, a raportat un alt atac în nordul provinciei Idlib, cu 4 oameni tratați pentru răni suferite ca urmare a unui atac cu clorină. Scopul acestor atacuri este acela de a alunga populația civilă din zonele populate pentru a putea prelua ulterior controlul pe aceste arii, locuite majoritar de sunniți, care mulți dintre ei iau drumul pribegiei, în refugiu.
Mai important, Secretarul de Stat Tillerson a respins orice implicare mai departe a Rusiei în procesul de pace din Siria, odată ce a ales părțile și este responsabilă de atacuri chimice ale regimului Al Assad, pentru că a blocat acțiunile comunității internaționale de monitorizare și anchetare a atacurilor chimice prin blocarea Mecanismului Comun de Investigare.
Acesta produsese probe pentru un număr mare de atacuri cu arme chimice, gaz sarin și clorină, cu precădere, fapt ce sublinia încălcarea angajamentelor din 2013 de către Bashar al Assad și-l aducea pe banca acuzaților de genocid. Rusia a blocat în noiembrie procesul de raportare în fața Consiliului de Securitate a raportului tehnic al comisiei.