CCOȘMARUL unei FETIȚE de trei ani. Bătută fără milă de FEMEIA plătită de stat să aibă grijă de ea.
- Călin Căciuleanu
- 24 ianuarie 2018, 19:40
Femeia din județul Vaslui în grija căreia se afla fetița a fost condamnată definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru violență în familie. Aceasta trebuia să se îngrijească de o fetiță încredințată ei de Protecția Copilului, dar femeia alegea să lovească brutal cu sucitorul copilul în vârstă de doar trei ani.
Mihaela Florea trebuie să plătească daune morale de 5000 de lei către victima acesteia, în urma deciziei Curții de Apel Iași. Vasluianca a ajuns în instanță în urma reclamației făcute de tatăl fetiței, care se află în acest moment în Penitenciarul Iași, închis pentru trafic de droguri. Bărbatul alertase autoritățile că femeia îi abuzează pe copiii lui, o fată în vârstă de trei ani și un băiat în vârstă de nouă ani, potrivit motivării primei instanțe. Florea a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, potrivit Adevărul.
În urma unei vizite la domiciliul victimei realizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în februarie 2015, reprezentanții instituției au constata că fetița prezenta „cruste hemoragice și hematoame posttraumatice” la nivelul feței și corpului. La acea vreme, cei doi frați le-au spus celor de la DGASPC despre violența la acre erau supuși de femeie.
Fetița fusese bătută cu doar două zile înainte vizitei.
„Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au dispus, pe loc, preluarea minorilor și deplasarea lor la Spitalul din Bârlad, unde s-a confirmat suspiciunea de abuz fizic asupra minorei. Aceasta a fost internată la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde s-au consemnat diagnosticele de Sindorm Silverman (copil bătut), contuzie toraco-abdominală, mematom coapsă dreaptă, echimoze multiple”, se arată în motivarea oferită de instanță.
Îngrijitoarea neagă acuzațiile, spunând că urmele de pe corpul fetiței se datorează jocurilor în care aceasta intră împreună cu ceilalți copii, fiind foarte sensibilă.