Revocare din conducerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Iată și motivul
- Mihnea Tăl ău
- 26 iunie 2019, 18:27
Theodora Bertzi a fost revocată miercuri de Parlament din funcţia de membru al Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), la mai bine de un an după ce numirea sa a fost declarată neconstituțională de către CCR.
Cu 300 de voturi pentru, unul împotrivă şi 17 abţineri, Parlamentul a revocat-o pe Bertzi de la CNCD.Decizia a fost luată ca urmare a concluziei Curții Constituționale din iunie 2018, conform căreia a fost declarată neconstituţională Hotărârea Parlamentului de numire a Theodorei Bertzi în această funcţie.
Bertzi a fost propusă de ALDE în conducerea Consiliului Antidiscriminare iar în codițiile date partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu va trebui să facă o nouă numire. Și asta pentru că, în momentul publicării în Monitoru Oficial a deciziei CCR, mandatul Theodorei Bertzi va înceta.
Sesizarea a fost trimisă Curții Constituționale de PNL, partid care a numit-o pe Theodora Bertzi în conducerea CNCD în 2012. Bertzi a părăsit însă PNL, optând pentru ALDE, formațiune care a propus-o în 2018 pentru un nou mandat în conducerea Consiliului, scrie G4Media.ro.
Motivul invalidării mandatului acesteia este lipsa studiilor juridice, așa cum prevede actul normativ care reglementează activitatea Consiliului:
Art. 23 alin. (4): „La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum doua treimi dintre aceştia sa fie licentiati în ştiinŃe juridice” (ordonanța Guvernului nr. 137 din 31 august 2000).
„Parlamentul României nu a procedat la verificarea îndeplinirii condiției ca două treimi dintre membri Consiliului să fie cu studii juridice atunci când a aplicat procedura de numire în funcție a doamnei Theodora Bertzi. Din autobiografia celor 9 membri aflați în funcție înaintea numirii d-nei Theodora Bertzi se relevă că procentul de două treimi nu era îndeplinit și, pe cale de consecință, noul membru trebuia în mod obligatoriu să fie licențiat în științe juridice. Din analiza autobiografiei doamnei Theodora Bertzi, depusă în îndeplinirea condițiilor legale de numire în funcție la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, rezultă că aceasta nu este licențiată în științe juridice, pe cale de consecință Parlamentul României nu avea posibilitatea de a o numi în funcția de consilier în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării fără a încălca dispozițiile legale, respectiv art.23 alin.(4) din Ordonanța Guvernului nr.136/2000”, se arată în sesizarea transmisă de PNL Curții Constituționale.
Potrivit CV-ului oficial, Theodora Bertzi este licențiată în medicină (1984), a absolvit un curs postuniversitar în domeniul asistenței sociale (2006) și are un master în administrație publică (2008).