A apărut cel mai nou roman marca Tudor Ganea - „8” (Polirom, Ego, Proză), o alegorie biblică scrisă într-un registru realist-noir. Fragment în premieră

Cum devine un preot de ţară un as al resuscitării? Poate un copil crescut printre găinile şi gunoaiele din bătătură, urît şi timid, să devină un mare afacerist, cu mult succes la femei? Cum poţi omorî zeci de oameni şi tot ce se alege de ei să fie un cîmp cultivat cu tutun? Ce legătură există între deschiderea unei fabrici elveţiene pe un islaz şi creşterea apetitului sexual al angajatelor de acolo? Răspunsurile la întrebările de mai sus, ca și la cele din titlu, le puteţi găsi în „8”, roman ce inventariază păcatele disfuncţionalei familii Mocoiu şi care se sprijină pe o alegorie biblică scrisă într-un registru realist-noir.

 

Tudor Ganea (n. 1983, Bucureşti) este arhitect. A debutat în 2016 cu romanul Cazemata (Polirom), pentru care a primit premiul „Tînărul prozator al anului 2016”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, premiul pentru debut al revistei Observator cultural, premiul „Nepotu’ lui Thoreau” (debut) şi a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor (debut). Este prezent în antologia European First Novel Festival (Budapesta, 2017). În 2017 i-a apărut cel de-al doilea roman, Miere (Polirom), distins cu premiul „Tînărul prozator al anului 2017”, iar în 2018 a publicat cel de-al treilea roman, Porci (Polirom). Fragmente din romanele sale au fost traduse în limbile maghiară, turcă, italiană, franceză, spaniolă şi engleză.

 

Fragment

 

Pe lângă ursul crescut de mic în cușca din depozit, Sandu-Clește își mai cumpărase și trei cai pursânge arab, cu taliile de 1,50 m. Gili le construise un grajd în apropierea vilei sale, gard în gard cu depozitul. Ursul, caii, dar și liniștea de la marginea Ialomiței constituiau motivele revenirii lui Sandu cu regularitate în curtea depozitului. Odată cu restaurarea conacului de la marginea Gruiului, Sandu stătea mai mult prin casa lăutarului decât în vila sa din sudul capitalei. Organiza petreceri la conac pentru colaboratorii săi și în restul timpului călărea alături de Piți și Mircea. Cei trei puneau șeile pe cai și se porneau în lungi partide de călărie de-a lungul Ialomiței, prin păduri și pe câmpurile din jur. Seara Sandu și-o încheia vizionând și revizionând Procesul Maimuțelor – pentru care dezvoltase o adevărată obsesie. Piți și Mircea erau următorii în ierarhia clanului Frățiorilor. Foști sportivi de performanță, descoperiseră încă de pe vremea Președintelui că forța brațelor lor le poate aduce mult mai mulți bani în afara sălilor de sport decât înăuntrul lor. O altă calitate – apreciată și de Sandu-Clește – consta în reușitele lor de a face oameni să dispară de pe fața pământului. Eficiența lor consta în buna repartiție a muncii din timpul tranșării și îngropării dușmanilor clanului Frățiorilor. Cei doi excelau în acel domeniu, la fel cum Onu excela în ruptul de oase. Extinderea urbană a Bucureștiului în alte zone decât cea de sud-vest și păstrarea intactă a coclaurilor din apropierea Ferentariului contribuiseră la buna desfășurare a muncii lor, ce le adusese un renume binemeritat. Astfel, dacă vreun investitor imobiliar ar fi demarat construcții rezidențiale în acea zonă, ar fi existat o bună șansă ca buldo-excavatoarele să dezgroape câteva zeci de cadavre, la fel cum tunurile de apă ale pompierilor răscoliseră curtea Dudei și scoseseră la iveală oasele celor șase femei. Proasta faimă a cartierului bucureștean venea în ajutorul lui Piți și Mircea, ținând departe baronii imobiliari și oferindu-le cadrul perfect pentru activitatea lor de bază.

Onu îi urmărea trist cu privirea când cei trei dispăreau călare spre satele din Prahova. În mintea lui, caii arabi luaseră locul scaunelor ergonomice în care-i văzuse pe cei trei învârtindu-se ca niște copii, iar obiectul sugestiei Inei – când fata luă cunoștință de noua dorință a fratelui ei – se dovedi a fi de o calitate îndoielnică:

— Urcă-te și tu pe Gigicu. Doar l-ai mai călărit, moment în care Onu se ridicase din pat în miezul nopții, intrase în grajd și chinuise calul bătrân, încercând să-l încalece.

Abia mai putându-se ține pe picioare, mârțoaga căzu cu el de patru ori. Lovit de unul din accesele lui de mânie, Onu pusese mâna pe o șipcă și bătuse calul până animalul murise. Vasilică îl găsise a doua zi în grajd, cu dinții rupți și cu un ochi spart, care se scurgea ca un gălbenuș. Copilul zăcuse apoi două zile, având frisoane și fruntea plină de pete roșii.