Cernobîl. Ceea ce nu s-a spus niciodată despre dezastrele nucleare care puteau spulbera Europa. Putin a luat foc din cauza unui serial difuzat pe HBO
- Lucian Ionescu
- 7 iunie 2019, 18:41
Postul de televiziune HBO a difuzat de curând un serial denumit „ Cernobîl”. Acest lucru a generat un val de indignare printre susţinătorii lui Vladimir Putin. Publicaţia Moscow Time a reacţionat imediat şi a precizat că este o ruşine că „un post de televiziune american și nu unul rus, a spus povestea despre eroii noștri”
După difuzarea filmului, mass-media pro-Kremlin a lansat o mini-cruciadă împotriva sa, potrivitwww.rfi.ro
De asemenea, Komsomolskaya Pravda o importantă publicaţie din Rusia formulează suspiciunea că serialul este folosit de concurenții companiei de stat Rosatom pentru a afecta imaginea țării ca putere nucleară.
Argumenty i Fakty, un ziar popular printre persoanele în vârstă, consideră serialul „o caricatură, care nu spune adevărul".
„Singurele lucruri care lipsesc sunt urșii și acordeoanele!", spune Stanislav Natanzon, vocea unuia dintre principalele canale de știri ale țării, Rossia 24.
El a afirmat într-unul dintre popularele sale show-uri că HBO greșește când sugerează că autorităților sovietice le-a fost frică să-și recunoască greșelile și că această reticență a dus la consecințe teribile.
Iar comentatorul ultra-sovietic Anatolie Vasserman s-a exprimat direct: „Dacă anglo-saxonii spun ceva despre ruși, atunci cu siguranță asta nu va corespunde adevărului".
La mijloc este un fel de gelozie: „Numai noi avem dreptul să discutăm despre istoria noastră. Deci, nu vă băgați!".
Serialul prezintă lupta plină de greşeli și foarte costisitoare pe care poporul sovietic a dus-o împotriva consecințelor exploziei. Iar acești oameni au salvat Europa, cu prețul propriei lor vieți sau sănătăți.
Cu toate acestea, Rusia a încercat să minimalizeze consecinţele dezastruoase ale acestei catastrofe nucleare.
Canalul NTV din Rusia a anunțat deja că realizează propria sa versiune a serialului „Cernobîl", bazată pe premisa că CIA a trimis un agent în zonă pentru a efectua acte de sabotaj.
Ca justificare, regizorul filmului, Alexei Muradov, i-a citat pe teoreticienii conspirației: „O teorie susține că americanii au infiltrat centrala nucleară de la Cernobîl și mulți istorici nu neagă faptul că, în ziua exploziei, un agent al serviciilor de informații ale inamicului a fost prezente în stație ".
Ceea ce nu s-a spus niciodată despre dezastrele din Rusia este că în data de 29 septembrie 1957 a avut loc un alt dezastru, în localitatea Kâștâm. La ora locală 16:22, la 1.400 de kilometri distanță de Moscova, în centrala nucleară Maiak din orașul sovieitc Oziorsk, sistemul de răcire al unui rezervor, care conținea peste 70 de tone de deșeuri lichide, s-a defectat. Totul a fost trecut sub tăcere până în momentul exploziei. Baza de beton care cântărea 160 de tone a bubuit, dezlănțuind un nor radioactiv care conținea nitrat de amoniu și acetați.
Aceast dezastru a fost a doua tragedie de acest fel a secolului trecut și a treia la nivelul istoriei omenirii, după episodul apocaliptic de la Cernobîl și cel din 2011 de la Fukushima Diichi.