FMI anunță dezastrul pentru milioane de români. Măsurile recomandate pentru salvarea economiei

FMI anunță dezastrul pentru milioane de români. Măsurile recomandate pentru salvarea economiei

FMI susține că dezechilibrele macroeconomice s-au accentuat în România, iar deficitul de cont curent şi cel fiscal s-au adâncit și presiunile inflaţioniste sunt din nou în creştere.

În cazul în care politicile nu-şi vor putea schimba direcţia, ţara se poate confrunta inclusiv cu o scădere a veniturilor care va afecta în special săracii, avertizează Fondul Monetar Internaţional.

FMI recomandă moderație fiscală și înăsprirea politicilor monetare, aducând în prim-plan importanța și nevoia de investiții publice, precum și corelarea creșterilor salariale cu productivitatea, arată concluziile misiunii FMI care s-a aflat în România pentru vizita de evaluare a economiei.

Jaewoo Lee, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, a explicat că, în timp ce creşterea economică ar putea rămâne în România la circa 4%, deficitul de cont curent va depăşi nivelul de 5% din PIB. „În timp ce veniturile oamenilor au crescut rapid spre un nivel apropiat de cel al ţărilor avansate din Uniunea Europeană, creşterea economică bazată pe consum a creat dezechilibre macoeconomice. Presiunea inflaţionistă a revenit la suprafaţă, afectând în mod disproprţionat veniturile reale ale oamenilor săraci şi subminând competitivitatea”, a spus Jaewoo Lee la conferința de presă de vineri.

Reprezentanţii FMI susţin că deficitul fiscal şi cel de cont curent au crescut, iar investiţiile pblice cât şi cele private au scăzut în ultimii ani, ceea ce afectează perspectivele de creştere. Deficitele au crescut foarte mult, consideră Jaewoo Lee, faţă de vecinii din regiune, ceea ce nu este normal într-o perioadă de bunăstare şi creştere economică. „Este necesară o schimbare a politicilor guvernului pentru a reduce posibilitatea unui scenariu de recesiune. Un trend descendent îi va afecta mult mai sever pe cei cu venituri mici şi standardul lor de trai”, a spus oficialul FMI.

 

Ne puteți urmări și pe Google News