Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului

La patruzeci de zile de la Înviere este prăznuită Înălțarea Domnului. La fel cum la Cina cea de Taină Iisus a stat la masă cu ucenicii săi înainte de Patimi, Moarte și Răstignire, Înălțarea este și ea precedată de un prânz cu apostolii.

După ce îi anunță încă o dată că, ajuns la Tatăl Său, Îl va ruga să trimită asupra lor Duhul Sfânt, Iisus îi ia cu El și iese din Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Aici, „ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, s-a despărțit de ei și s-a înălțat la cer.” (Luca 24, 50-51). Înălțarea Domnului este ultimul episod din viața pământească a lui Iisus și încheierea misiunii pentru care s-a întrupat. Omul, prin păcatul primordial, S-a îndepărtat de Dumnezeu. Pentru a-și mântui creația, Dumnezeu s-a făcut Om și a murit, coborând până în adâncurile Răului, pentru a vindeca firea Omului de moarte. Înviind și apoi înălțându-Se la Ceruri, Hristos reașază Omul, cu suflet și trup, din nou alături de Dumnezeu, de unde plecase. Nu greșim dacă spunem că astăzi prăznuim și Înălțarea Omului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News