Către o educație cu respect, prin educație smart. Comentariu de Ioan Vlașin, specialist în educație
- Ioan Vla şin
- 6 iunie 2019, 00:00
Am arătat într-un articol precedent că mecanica clasică nu rezolva corect nici interacțiunile la nivel microscopic, nici pe cele la nivel macroscopic, când se punea problema calculării mărimilor fizice din sisteme de referințe diferite. Aceleași dificultăți majore le are și educația clasică, nu cunoaște bine omul și nici nu îl ajută să treacă fără probleme majore dintr-o cultură în alta. Teoria relativității în educație rezolvă a doua problemă, dar nu intră în detalii legate de înțelegerea omului.
Educația smart integrează această teorie și rezolvă ambele probleme, ținând cont de aspectele majore legate de funcționarea, autocontrolul și evoluția omului, pornind de la faptul că el este un sistem (super)inteligent - smart. Faptul că omul este un sistem inteligent se regăsește cu deosebire în faptul că are autocontrol și liber arbitru. Respect înseamnă a ține cont de acest lucru, de ceea ce a construit omul în sine, în cadrul familiei și prin efort personal.
Programarea genetică a acestui sistem o moștenim automat, fără eforturi conștiente. Ea este influențată încă de la concepție, dezvoltarea fătului depinde de stările pe care le trăiește mama, la care se adaptează și el. Spre exemplu, un mediu tensionat face ca numărul receptorilor de oxitocină care se vor forma la suprafața celulelor să fie mai redus decât numărul celor care se formează într-un mediu intern în care prezența acestui hormon al iubirii este mult mai accentuată. Numărul redus va solicita apoi o cantitate mai mare de hormoni pentru ca să le simtă prezența. Compoziția sângelui mamei influențează major componența sângelui fătului, deosebit de importantă fiind prezența ori absența hormonilor din el.
Programarea culturală începe și ea foarte devreme. Încă dinainte de naștere fătul participă în mod tainic la ceea ce face mama, potrivit cu nivelul de dezvoltare al organelor sale. Ea continuă prin absorbția necritică a programării culturale din mediul de viață până la vârsta de șase-șapte ani (cf Augusto Cury, Bruce Lipton etc). Învață relativ repede toate lucrurile, obiceiurile și comportamentele de bază, începând cu limbajul și terminând cu comportamentul moral și recunoașterea trăsăturilor de caracter.
Programarea personală începe cu deosebire după această vârstă. Acest lucru este avut în vedere de către psihologul Mihail Litvak când afirma: „Să ținem minte că educația se încheie către cinci-șapte ani. Influența ulterioară se numește «reeducare». Iar aceasta este posibilă doar prin educarea de sine. Fiecare poate să reeduce un singur om - pe sine însuși”. El precizează astfel faptul că noi nu putem educa fără a forța după această vârstă. Ce putem face este să sprijinim programarea personală, formarea softurilor din sistemul de autocontrol al persoanei, creșterea unui Eu conștient, capabil să conducă evoluția persoanei spre împlinirea vieții.
Aceste aspecte legate de programarea personală, de nivelul realizat și de scopul ei sunt ignorate cu desăvârșire în educația clasică. Ea are scopuri independente clare, programe de parcurs, lucruri și cunoștințe de învățat ce se stabilesc de către sistem și devin obligatorii pentru elevi. Neînvățarea lor se penalizează chiar cu repetarea clasei. Accentul pus pe transmiterea de cunoștințe și deprinderi specifice arată că se continuă programarea culturală, ignorând liberul arbitru al elevului. Chiar și în cadrul orelor de religie, în care formarea caracterului ar trebui să fie esența pregătirii (acesta e principalul rost al spiritualității), accentul pare a se pune pe transmiterea unor cunoștințe.
Pentru a sprijini programarea personală obligatorii trebuie să fie respectul și cooperarea individualizată între profesori și elevi, nu transmiterea cunoștințelor, a culturii. Accentul trebuie pus pe a sprijini dobândirea conștientă de instrumente culturale prin care se pot satisface nevoile psihologice de bază, prin implicarea interesată a elevului. Fără coparticiparea lui interesată avem o forțare a lui, ceea ce face ca educația să fie tot mai puțin iubită de elevi și studenți. Interesul și implicarea apar natural într-o astfel de abordare transculturală, bine intenționată și cu respect pentru liberul arbitru.
O sarcină dificil de realizat pentru a reuși o educație cu respect vine din faptul că în orice facem trebuie să vedere starea curentă a pregătirii, nivelul de acoperire cu instrumente pentru a avea autonomie, competență și a reuși integrarea. A o ignora și a aborda tot felul de subiecte noi este lipsă de respect. Ca să ajute, educația smart trebuie să vină în prezentul copilului, acolo se întâmplă tot ceea ce ține de autocontrol și auto-programare.
Tehnologia smart, în cadrul căreia informațiile pot fi aduse, înregistrate și prelucrate cu câteva atingeri, permite realizarea individualizării pregătirii, gestionarea ei, urmărirea progresului în comun de către toți cei implicați ori interesați. Cu ajutorul unor aplicații specifice, educația smart permite depășirea și a acestei bariere, legată de modul de organizare a educației, pe clase, cu mulți elevi.
Esențială în noua educație este această abordare cu respect deplin pe care o propune și o face posibilă prin cunoașterea mult mai bună a omului și prin utilizarea de tehnologii specifice. În cadrul ei poate fi regăsită bucuria de a învăța deoarece se știe pentru ce și cum se face corect acest lucru, spre deosebire de educația clasică în care profesorii se chinuie să tragă elevii după ei. Pentru noi toți este tot mai evident că reușesc tot mai puțin acest lucru, de aceea nu mai putem merge pe o cale atât de lipsită de respect precum cea actuală.