FCSB și-a prezentat oficial noul antrenor. Gigi Becali a luat cuvântul din start
- Alexandru Toader
- 5 iunie 2019, 13:33
Bogdan Andone (44 de ani) a fost prezentat oficial, astăzi, la Palat, drept noul tehnician al celor de la FCSB. La conferința de presă au mai participat Gigi Becali și Mihai Stoica.
Prezent alături de Gigi Becali și Mihai Stoica, la Palat, Bogdan Andone și-a început, așadar, mandatul de antrenor principal al „roș-albaștrilor”, după ce până la instalarea sa în funcție ocupa postul de „secund” al lui Mihai Teja.
„Se va schimba puţin apariţia mea. Nu e bine să apar eu atât de mult, mai ales după meci. După meci, eu, Becali, mânios... puteţi să mă sunaţi la bucurie. Dacă pierde echipa, să nu mă sunaţi, că eu mă supăr şi nu vrea să vorbesc. Vreau să-mi schimb atitudinea. Vreau mai multă linişte cu viaţa mea. Am 61, vorbiţi cu unu de 30! Un cal de bătaie, pe care să-l călăriţi. Ajunge, am 61 de ani, nu mai sunt de bătaie. O să fie altfel. Din dragoste vă spun asta. Nu e frumos să sune telefonul şi să nu răspund. La bucurie să mă sunaţi. La supărare nu, pentru că supăr şi alţi oameni. Filosofia mea de viaţă e că angajatul e angajat şi stăpânul e stăpân.
MM mi-a spus mereu că Bogdan le face pe toate. Eu am pus la cap, MM n-a ştiut. I-am spus să stea liniştit, că avem antrenor, pe Bogdan Andone. Eu aveam acolo o apărare, care ştiam că o să vină, care era Bogdan Andone. Cu Edi nu ştiu ce s-a întâmplat. Eu am vorbit cu el, ştiam că el o să fie, nu ştiu ce s-a întâmplat. Dacă Dumnezeu i-a deschis drumul lui Bogdan... Edi i-a dat mesaj lui MM şi nu are rost să mai vorbim de el. Înţeleg că el are de plătit 120.000 la clauză şi nu vrea să plătească. Atât! În rest, întrebaţi-l pe Edi.
Bogdan va fi antrenorul echipei. Trebuie să-şi aleagă un secund, să vedem pe cine alege. Am terminat cu Florentin Matei. El avea 20.000 pe lună, eu credeam că are 15.000. A plecat, e cuminte. A semnat, nu mai e la noi. Dacă a plecat, nu-l mai certăm. Am scăpat de 100.000 de euro pe care îi dădeam pe salarii. Jucători nu cred că o să mai aduc. N-am ce să aduc! Dacă Bogdan vrea un jucător, îi fac poftele. Dar trebuie să răspundă pentru el. Şi Dică cu MM l-au vrut pe Golofca şi au dat-o în bară cu el", a spus Becali, la prezentarea lui Bogdan Andone.
„E o mare provocare. Vrem să facem o echipă puternică, agresivă. Încerc să-mi fac munca cât mai bine, să colaborez cât mai bine cu jucătorii. Sunt puternic din punct de vedere psihic, nu cred că vor fi probleme.
Obiectivele sunt normale pentru un club cum e Steaua. Avem nevoie de liniste si de rezultate pozitive. Criticile sunt normale atunci cand lucrurile”, a reacționat și Bogdan Andone.
Bogdan Andone și-a început cariera de antrenor în 2010, fiind la acea vreme „secundul” lui Marius Șumudică la Rapid. Apoi, a mers alături de „Șumi” și la Astra Giurgiu, după care a pregătit Olimpia Satu Mare, ASU Poli Timişoara, Metaloglobus şi Energeticianul.