Guvernul Angelei Merkel e cu un picior în groapă! Se nasc coaliții și mai dornice de imigranți în Germania și în Europa?
- Ovidiu Drug ă
- 4 iunie 2019, 15:28
Rezultatele alegerilor europene demonstrează că cetățenii de pe întregul continent vor o schimbare majoră în politicile Uniunii Europene! În ce fel? Răspunsul e diferit, de la țară la țară!
În vreme ce în Ungaria, Polonia, Italia. Marea Britanie și chiar Franța o parte importantă a populației cere restabilirea suveranității naționale (ieșirea din UE în cazul Partidului Brexit) și un rol mult mai discret al instituțiilor europene, există și o tendință opusă care vrea să impună o Uniune care să dicteze statelor naționale. Cei mai înverșunați promotori ai Statelor Unite ale Europei (altfel spus, ale imperiului european) sunt ecologiștii și liberal democrații.
Ecologiștii au profitat puternic în alegerile europene de diversiunea pusă la cale de politicienii establishmentului pentru a bloca ascensiunea populiștilor. Finanțate generos din umbră, lupta cu încălzirea globală și Extinction Rebellion au sedus tineretul din Occident, iar ecologiștii au câștigat mandate în plus în Marea Britanie, Franța, Germania și Olanda. Mișcarea n-a avut însă mare succes în Europa de Est și Sud, unde problemele economice sunt prea mari pentru a le permite alegătorilor să viseze la dispariția industriei și a agriculturii și la traiul „în grupuri, nu în cupluri”.
Nu numai extrema stângă ecologistă a făcut progrese. Liberal Democrații, care la nivel european poartă numele Alliance of Liberals and Democrats for Europe (ALDE), vor avea și ei un grup mai puternic în Parlamentul European. Mai mult accidental, după părerea mea, pentru că această creștere se explică, în parte, prin ponderea electorală pe care au căpătat-o partide gen En Marche a lui Macron (un partid relativ nou care reprezintă, însă, quintesența sistemului politic tradițional) sau USR-PLUS pe malurile Dâmboviței (în niște alegeri care n-au avut nimic de-a face cu problemele Europei).
E drept, însă, în Marea Britanie a fost cu totul altceva. Partidul Liberal Democrat a avut de câștigat serios ca urmare a propagandei hotărâte pentru rămânerea țării în Uniunea Europeană. Fie că e vorba de populiști, de ecologiști sau liberal democrați, ascensiunea acestor formațiuni a șubrezit puternic pozițiile partidelor tradiționale. Atât la nivel național, cât și al Uniunii Europene.
În Parlamentul European, Partidul Popular European și Partidul Socialiștilor Europeni au pierdut majoritatea, ceea ce face extrem de dure negocierile de culise pentru stabilirea noilor conducători ai Europei, mai ales în ceea ce privește șefia Comisiei Europene, unde Macron și Merkel susțin candidați diferiți. La nivel național, rezultatul alegerilor europene a avut un efect ciudat. Chiar dacă a pierdut alegerile europene în fața partidului condus de Marine Le Pen, Macron a ieșit întărit, iar acum se pregătește să înghită o parte din Les Republicains, partid de dreapta aflat practic în dezintegrare.
Situația e cu totul alta în Germania, unde partidul Angelei Merkel a câștigat alegerile, chiar dacă scorul obținut este complet nesatisfăcător. Victoria în alegerile europene nu-i poate, însă, oferi Angelei Merkel garanția că își va duce mandatul de cancelar la bun sfârșit. Nu partidul ei este marea problemă, ci partenerii de guvernare din Partidul Social Democrat (SPD). SPD a pierdut 10 la sută din voturi în numai doi ani. Pe alegătorii lor se bazează creșterea ecologiștilor și procesul este abia la început. Șefa partidului social-democrat, Andrea Nahles, a demisionat după eșecul din alegeri, iar noii conducători ai partidului trebuie să răspundă la o întrebare grea.
Merg mai departe alături de Angela Merkel sau încearcă să-și regăsească identitatea? Și nu e vorba neapărat de a intra în Opoziție. Editorialistul Francesco Boezi de la Il Giornale vorbește de o altă variantă- alegerile anticipate. „Sondajele arată o nouă posibilitate: un executiv de stânga, cu Verzii vioara întâi și SPD în rolul de partener. Cu siguranță, democrația socială germană ar fi ieși redusă numeric dintr-o competiție electorală, dar ar avea atuul de a fi singurul partener posibil pentru ecologiști.
Sunt din ce în ce mai mulți lideri (SPD) care cred că merită să se întoarcă în joc, abandonând unele ambiții neoliberale”. Mutatis-mutandis, aceeași ecuație politică a rezultat și la nivel european în urma alegerilor europene. Partidele Populare au obținut cel mai mare număr de voturi, dar au nevoie de mai mulți aliați pentru a obține majoritatea, nu le mai sunt suficienți doar socialiștii, care au înregistrat pierderi grele la nivel european. Conștienți de avantajul strategic de care dispun (faptul că sunt ideologic între populari și socialiști și că au preluat mare parte din temele ecologiste), liderii Alliance of Liberals and Democrats for Europe (ALDE) (susținuți de Macron) vor să-și impună propriul șef al Comisiei Europene, dar și propria agendă-mai multă Europa și politici pro-imigrație.
Ce va ieși din această luptă, rămâne de văzut. Vineri are loc o nouă întâlnire informală restrînsă între liderii celor trei familii europene care fac jocurile. Nu numai populiștii sunt excluși, ci și ecologiștii și extrema stângă clasică. Partidul Popular European (reprezentat premierii croat și leton Andrej Plenkovič, respectiv Krišjānis Kariņš ) , Partidul Socialist European (reprezentat premierii spaniol și portughez Pedro Sánchez , respectiv António Costa) și liberal democrați (reprezentați de premierul olandez Mark Rutte și de omologuul său belgian Charles Michel) încearcă să găseascăsinguri o soluție.
Ce va ieși din aceste negocieri secrete e greu e prevăzut. Dar sunt semne clare că, în vreme ce electoratul european se deplasează încet- încet spre dreapta, îmbrățișând politici anti-imigrație și de apărare a suveranității statelor europene, establishmentul politic e tentat să-și asume valori radical progresiste. Pericolul e mare- prăpastia dintre popoare și eliteamenință să se transforme în abis.