Oferte ieftine, last minute, pentru litoral. Cât costă un sejur la all inclusive
- Feri Predescu
- 4 iunie 2019, 09:42
Programul “Litoralul pentru toți”, prin care, anual, hotelurile de pe litoral oferă sejururi ieftine mai este valabil până la jumătatea lunii iunie, motiv pentru care încă se mai pot face rezervări la unitățile de cazare de pe malul Mării Negre. Vremea este frumoasă, tarifele sunt atractive, un sejur la un hotel de 4 stele la all inclusive costă mai puțin din jumătatea unui vaucher de vacanță. Pe de altă parte, Federația Patronatelor din Turism, prin primvicepreședintele Dragoș Răducan, cu care am stat de vorbă la Telefonul de la ora 9:00, dă asigurări că intregul sezon estival este atractiv, in principal datorita vaucherelor de vacanta.
Domnule Dragoș Răducan, cum merge programul Litoralul pentru toți?
Este un program lansat de FPTR în anul 2002 , fiind singurul program social susținut în integralitate de mediu privat de afaceri din turism. Primele două săptămâni nu a fost foarte solicitate pentru că nici vremea nu a fost favorabilă. Clima s-a schimbat în ultimii ani, apa este rece și autoritățile locale nu obligă și pe ceilalți prestatori, în afară de hotel, să deschidă Deci turiștii vin în hotelurile noastre, dar plajele nu sunt amenajate încă, restaurantele și beach-barurile nu sunt deschise. Dacă nu mănâncă la restaurant nu au unde să mănânce în altă parte. Însă începând de la 1 iunie, programul are3 succes. Din păcate însă noi păstrăm aceleași tarife de cel puțin șase ani de zile în timp ce toate celelalte prețuri au explodat astfel încât un bilet să zicem din centrul țării până la mare costă cât un program Litoralul pentru toți la un hotel de două stele.
Cât costă un sejur la mare prin programul Litoralul pentru toți?
Tarifele la Litoralul pentru toți, după acțiunile Consiliului Concurenței asupra mediul de afaceri din turism, nu mai sunt impuse. Sunt negociate direct de agenții cu hotelurile. Încep de la 159 lei, la un hotel de două stele, fără mic dejun, ajungând până la 600 lei la un hotel de 4 stele cu all inclusive. Multe dintre hoteluri nu se mai scriu la FPTR dar preiau acest program, sigla acestui program. La ora actuală în jur de 44 de hoteluri practică acest program pe litoral. Dar trebuie spus că datorită vaucherelor de vacanță litoralul românesc se vinde mult mai bine față de anii anteriori. Și apropo, Federația Partonatelor din Turismul Românesc cere prelungirea termenului de acordare a vaucherelor de vacanță pe o perioadă nedeterminată.
Sunt voci care susțin că tocmai aceste vauchere de vacanță au crescut tarifele de cazare. Cât este de adevărat?
Sunt doar zvonuri, nu este adevărat. Probabil că sunt câteva hoteluri cu puține camere care sunt foarte solicitate, care au mărit tarifele. În general din calcule pe care le-am făcut noi, din consultarea membrilor noștri și prin rapoartele pe care le primim, regulat, au crescut într-adevăr prețurile în jur de 10%, în general, și numai pe perioada de vârf de sezon. Această creștere însă este sub nivelul creșterii la utilități și la alimente. Vreau să vă spun că la produsele din carne și în special din carne de porc creștere sunt de 25 până la 40% de exemplu. Federatia Hotelierilor dă asigurari că, in acest sezon estival, serviciilor oferite turistilor vor fi la superlativ. Cerem insă autorităților locale o mai mare implicare in gospodărirea stațiunilor de pe litoral.