Alt politician certat cu gramatica. Un viitor europarlamentar a comis o gafă de proporții

Alt politician certat cu gramatica. Un viitor europarlamentar a comis o gafă de proporții

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, se numără printre cei zece liberali care au câștigat un mandat de europarlamentar. Edilul municipiului de pe Mureș este un orator cu un discurs pregătit temeinic, însă scrisul îi dă mari bătăi de cap.

Într-o postare făcută joi pe Facebook, Falcă a făcut o greșeală care nu poate fi pusă pe seama grabei și care face deliciul utilizatorilor rețelei de socializare. El a scris „chilometri” în loc de kilometri și nu este la prima ispravă.

Ziardearad.ro a făcut un inventar al abaterilor de la ortografie. Se arată că politicianul a scris „tranvai” în loc de tramvai” și cuvinte nearticulate deși în contextul respectiv se impunea adăugarea unui „i” la „copii” și „cetățeni”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În urmă că câţiva ani, trimitea o scrisoare plină de greşeli laureatului Premiului Nobel pentru Chimie, arădeanul Ştefan Hell. În aceasta, Falcă scria „fii” în loc de „fiii”, iar substantivul comun „municipiul” era scris când cu literă mare, când cu literă mică”, mai scrie ziardearad.ro.

O altă publicație locală, criticarad.ro, îl taxează dur pe „doctorul în comunicare” Gheorghe Falcă. Site-ul a scos o altă postare a politicianului în care acesta scrie „toți primari”.

În campania pentru alegerile parlamentare din 2016, Gheorghe Falcă a fost strategul PNL și a condus partidul spre cea mai usturătoare înfrângere. Însă, un episod petrecut la Iași, cunoscut drept „patru oameni la o pizza” a făcut și atunci furori. Îmbrăcat într-un palton alb, foarte elegant, cu mănuși negre fine, Falcă a tunat și fulgerat împotriva sărăciei. „Într-o zi, în fața unei pizzerii am văzut patru copii și o femeie. Din pizzerie a ieșit un om care a deschis cutia cu o pizza și șase oameni au mâncat o pizza. I-am întrebat: „De unde sunteți voi?” „Domnu` primar, noi suntem cei veniți din Moldova. I-am dus înăuntru să vadă ce înseamnă și în continuare viață. Adică în țara asta cu pământ bun, în țara asta cu valori, trebe copiii noștri să mânce patru oameni o pizza?”, striga furios Falcă pe scenă.