Băsescu arată cauza eșecului coagulării Opoziției: „USR se păstrează fată mare pentru prezidențiale”

Băsescu arată cauza eșecului coagulării Opoziției: „USR se păstrează fată mare pentru prezidențiale”

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că partidele din Opoziție au dificultăți în a găsi o cale de înțelegere din cauza orgoliilor și încercărilor politicienilor USR de a se erija în șefi ai dreptei. El crede că semnalul trebuie dat de liderul celui mai puternic partid, adică de Ludovic Orban. Fostul președinte spune că în acest moment nu se pot declanșa alegeri anticipate.

„Concurența lipsită de inteligență între PNL și USR trebuie oprită și încercată construcția unei alte majorități. Însă, USR se păstrează fată mare pentru prezidențiale. Nu e în regulă ca partidele să nu-și asume guvernarea”, a declarat, joi seara, Traian Băsescu la Realitatea Tv. Fostul președinte a explicat că în condițiile în care, cu tot cu UDMR, Opoziția nu are suficiente voturi ar fi mai înțelept să nu se recurgă la moțiune de cenzură împotriva Guvernului.

Senatorul PMP își pune speranța în Victor Ponta, dar și în parlamentarii ALDE pe care speră să-i vadă în PNL. „Ponta să-și facă treaba de aspirator de pesediști și să-i treacă la Pro România

Eu sper că cei de la ALDE se vor întoarce la liberali.

Vrem moțiune de cenzură, dar nu avem suficiente voturi, nu aș mai face nazuri la ALDE, ar trebui să fie primiți de liberali”, a declarat fostul președinte. Și în privința UDMR, fostul președinte crede că poate exista o soluție, chiar dacă în ultima perioadă „au făcut multe trăsnăi, până la limita de suportabilitate a partidelor românești”.

„Nu-i ușor, trebuie să găsești formulele precise, însă nu-i imposibil să ajungi la o înțelegere cu UDMR”, a spus Traian Băsescu. Politicianul este de părere că propunerea ca Eckstein Kovacs Peter să fie Avocat al Poporului este o idee bună. Acesta a fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Băsescu. „Este un om de caracter, un bun jurist. Nu văd de ce nu ar fi avocat al poporului. Nu este un extremist de talia lui Kelemen Hunor. Este loial statului român, e o soluție potrivită”, a afirmat Traian Băsescu. Fostul președinte mai are o soluție dacă nu va fi acceptat Eckstein. Traian Băsescu l-ar vedea în funcția de avocat al poporului pe fostul președinte al CCR Augustin Zegrean.

Chiar dacă a fost gentil cu premierul Viorica Dăncilă, fostul președinte crede că PSD ar fi trebuit să abandoneze programul de guvernare și îl consideră vinovat de eșec și pe ministrul Eugen Teodorovici pe care nu l-a cruțat deloc: „Șobolănaș de discotecă, toată ziua era la tv. Acum, când nu mai reușește să împrumute bani, stă pitit, să nu fie adus în discuție”.

Băsescu a apreciat că Viorica Dăncilă s-a mișcat foarte bine după condamnarea lui Liviu Dragnea. „A preluat și liniștit partidul. A reușit să-l și consolideze în noua eră. A pus rapid capăt degringoladei, PSD și-a recăpătat direcția. Nu apar curente”, a spus politicianul.