Papamobilul este un Duster modificat de SPP. Guvernul a modificat Codul Rutier pentru vizita Papei
- Mihai Şoica
- 30 mai 2019, 22:30
Dacă vă vine să credeți, Papa Francisc nu și-a adus în România celebrul său papamobil, ci va folosi un autoturism produs la Pitești, și modificat pentru a oferi siguranță maximă.
Duster-ul care va fi folosit de Papa Franisc este de culoare albă și a fost modificat de inginerii uzinei Dacia de la Pitești și de ofițerii de la Protecție și Pază. ”Papamobilul românesc a fost conceput ca urmare a unei analize minuţioase a prezenţei Papei Francisc în alte ţări, care conform tradiţiei au oferit şi pus la dispoziţia Suveranului Pontif pentru deplasare, maşini de producţie autohtonă. Momentul utilizării papamobilului românesc este decis, dar din motive de securitate această informaţie nu poate fi făcută publică deocamdată. Papamobilul românesc a fost văzut şi agreat de Sanctitatea Sa”, susține SPP.
Papa Francisc va fi păzit de ofițeri români care au mai multe misiuni de protecție și pază a unor demnitari, în diferite teatre de operațiuni. În plus, Sfântul Părinte va fi păzit și de doi ofițeri de pază din propria gardă de protecție.
Guvernul a modificat Codul Rutier
Singura cerință pusă de Vatican pentru papamobilul românesc este ca mașina să fie înmatriculată cu numărul personal al Papei Francisc, SCV 1, indicativ care provine de la Status Civitatis Vaticanae 1.
Pentru acest lucru, Guvernul României a modificat Codul Rutier, care nu permite înmatricularea pe teritoriul României a unor mașini cu alte numere decât cele cu indicativul RO, urmat fie de un cod de numere, fie de indicativul județului și un cod de litere.
„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Protecţie şi Pază să înregistreze în evidenţele proprii, cu număr unic, autovehiculele în care se deplasează Sanctitatea Sa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate pe teritoriul României în perioada 31 mai – 2 iunie 2019”, a decis Guvernul României.