Vești bune pentru Dragnea. Gafa monumentanlă a procurorului îl poate scăpa de Tel Drum? Informații explozive
- Cristian Istrate
- 29 mai 2019, 23:15
Jurnalista Sorina Matei a declarat că procurorul de caz în dosarul Tel Drum, Alexandra Lăcrănjan, a făcut o greșeală care poate duce la invalidarea unor acte procedurale importante.
Potrivit acesteia, Lăncrănjan a întocmit acte pe o parte din dosar în care urmărirea penală a fost închisă chiar de DNA. Instanţa a respins redeschiderea urmăririi penale, însă procurorul a ignorat acest lucru şi a continuat dosarul.
„DNA s-a încurcat singură în dosarul Tel Drum. Pentru că sunt foarte buni, iar Veve, o mare specialistă care în 2 ani n-a reuşit mai nimic, s-a ocupat de asociaţia ei de trişti #rezist şi şi-a făcut imagine, a încurcat borcanele în Tel Drum. Cumva, hey, nicio surpriză.
Pe scurt, povestea e aşa. În urmă cu câteva săptămâni, DNA s-a trezit graţie lui Veve cu o mare problemă în dosar generată chiar de Veve. Nişte acte făcute pe o urmărire penală, de fapt, închisă chiar de ei. De ce era urmărirea penală închisă? Pentru că Veve cu madam Kovesi pe vremuri, două inteligente, plus Bulancea, au cerut redeschiderea unei bucăţi pe Tel Drum, pe care tot DNA dăduse clasare, la Tribunalul Teleorman. Nu se ştie de ce s-au dus tocmai în Teleorman. Dar Tribunalul a respins redeschiderea. De ce a respins Tribunalul redeschiderea acelei bucăţi din Tel Drum? Pentru că Veve a uitat să trimită la Tribunalul Teleorman probele noi prin care solicitau redeschiderea chiar pe clasarea DNA, respectiv raportul OLAF. Cum la Tribunal Veve nu a trimis nimic, nu a fost ataşat nimic, redeschiderea nu a fost aprobată. În mod corect. Şi Veve a stat aşa cu dosarul, s-a apucat să facă acte, cu redeschiderea închisă.
Acum câteva săptămâni, DNA s-a trezit cu bomba. Stai măi, că redeschiderea e de fapt închisă. Aşa s-a descoperit şi de ce nu a fost dată redeschiderea, pentru că Veve e foarte smart. A uitat să trimită actele la Teleorman.
Cu rahatul cât casa, săptămânile trecute, după mai multe discuţii despre cum să iasă din shit, DNA a decis că mai solicită odată redeschiderea, de data asta la ÎCCJ, unde trebuia să o ceară de prima oară. Pe aceleaşi acte, aceeaşi solicitare, că sunt în rahat cu actele făcute şi trebuie să intre chiar ei în legalitate. Între timp, DNA s-a lămurit, de la valize, asociaţii de tot râsul, până la asemenea greşeli de grădiniţă, cât de specialistă e Veve. E coordonată de Bulancea.”, a scris Sorina Matei pe Facebook.