PPE cere președinția Comisiei Europene pentru Manfred Weber
- Valeriu Daniel
- 27 mai 2019, 16:06
"Am câştigat alegerile şi candidatul cap de listă al PPE, Manfred Weber, va fi preşedintele Comisiei", a spus la Bruxelles, liderul popularilor europeni.
Germanul Manfred Weber, aflat alături de Daul a explicat că PPE este "ferm angajat în procesul 'Spitzenkandidat' ", potrivit căruia partidul care câştigă alegerile europene trebuie să primească preşedinţia Comisiei, scrie Europa Liberă
"Numai o persoană care a fost Spitzenkandidat poate fi aleasă" preşedinte al Comisiei Europene, a subliniat Weber, care şi-a făcut intrarea pe melodia "Simply the best".
Aproape imediat, germanul Udo Bullmann, liderul grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor S&D, a doua forţă din Parlamentul European, a respins revendicările PPE: "Partidul Popular European nu mai are forţa de a conduce Comisia (...) Nu mai poate pretinde că este liderul natural al majorităţii din Parlamentul European".
Pe fondul ascensiunii extremiștilor, care au câștigat alegerile în Franța și în Italia,popularii europeni, chiar dacă au scăzut cu 38 față de mandatul european, reușesc să rămână pe primul loc, având 173 de fotolii după scrutin europarlamentar din această săptămână.
Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) ar fi câştigat 152 de locuri, mai puţine cu 33 decât în precedentul legislativ, ceea ce înseamnă că principalele două grupuri nu mai deţin tradiţionala majoritate cumulată, potrivit rezultatelor parţiale.
Grupul liberal ALDE a obţinut câştiguri semnificative, ajungând la 108 locuri potrivit ultimelor estimări, printre care se numără şi cele de pe lista "Renaissance" a preşedintelui francez Emmanuel Macron. Grupul Verzilor se află pe locul al patrulea, cu 67 de locuri, urmat de grupul Europenilor Conservatori şi Reformişti (ECR), cu 61 de locuri.
Grupul Europa Naţiunilor şi a Libertăţii (ENF), care reuneşte Adunarea naţională a lui Marine Le Pen şi Liga lui Matteo Salvini, ar creşte de la 37 la 55 de locuri, în timp ce grupul populist Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe (EFDD), în care se află şi Mişcarea 5 Stele din Italia şi în care ar urma să intre noul partid al lui Nigel Farage, creşte de la 42 la 53 de locuri. Prezenţa estimată se menţine la 50,5%, bazată pe estimări din toate cele 28 de state membre, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parlamentului Jaume Duch.