Viitor „imprevizibil” pentru Ianis și Gică Hagi

Viitor „imprevizibil” pentru Ianis și Gică Hagi

După ce, sâmbătă, gruparea constănțeană a cucerit, în premieră, Cupa României, „Regele” a mărturisit, că, pe lângă fiul său, și el ar putea părăsi echipa din sezonul următor.

FC Viitorul a cucerit prima sa Cupă a României, sâmbătă, după ce a învis Astra, scor 2-1, în finala disputată pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. În ciuda acestei performanțe, la care se adaugă și cele din trecut, trupa din Ovidiu ar putea avea un nou antrenor, începând cu sezonul viitor. Gheorghe Hagi a vorbit despre ceea ce va urma pentru fiul său, Ianis, la FC Viitorul, dar și despre faptul că „Regele” ar fi pe picior de plecare.

„Mai am și eu alternative”

Pentru Hagi junior, Cupa României primul trofeu din cariera sa, la nivel de seniori, și, cel mai probabil, acesta a fost și ultimul său meci jucat pentru echipa tatălui său. „E un moment bun al nostru, ne bucurăm de el. Am devenit iar campioni, e foarte bine. Sunt fericit pentru ei, aceşti tineri au muncit foarte mult. 70% din echipă e venită din Academie. Nu ştim dacă a fost ultimul meci al lui Ianis, vom vedea. Urmează meciurile de la echipa naţională. Nu se ştie dacă e ultimul meci al lui Gică Hagi la Viitorul. Eu sunt imprevizibil. Mai am şi eu alternative. Nu... eu voi fi mereu lângă Academie. Avem un nou proiect pentru următorii zece ani, vrem să progresăm”, a declarat „Regele”.

FCSB nu a renunțat la Ianis

 În ultimul timp, oficialii de la Viitorul nu au ascuns faptul că o bună parte dintre acțiunile clubului ar putea fi cedate de Hagi și preluate de „nişte români cu afaceri foarte puternice”. În privința lui Ianis Hagi, tatăl său ține bine ascuns numele echipei care îl dorește pe jucătorul în vârstă de 20 de ani. În acest moment, Ianis este „vânat” de echipe din Belgia, Olanda, Spania, dar și de FCSB. „Eu am mai spus că regret să mă gândesc că poate fi ultimul meci al lui Ianis în campionatul românesc. Încă nu e nimic clar. Ianis e foarte dornic să joace bine. Sunt reprezentanți ai unor echipe, veniți și pentru el, dar și pentru alți jucători”, a spus Cristian Bivolaru președintele lui Viitorul, la Digi Sport.

 

Gică Popescu, aproape convins de „Rege”

Hagi speră că l-a convins pe Gică Popescu (foto) să devină președintele Viitorului, indiferent dacă fostul mare decar al naționalei va mai antrena sau nu echipa din sezonul viitor. „Sper că ne-am ridicat la pretenţiile lui Gică. Sperăm. Mai am puţin până să-l conving şi sper că l-am convins acum (n.r. - prin câştigarea Cupei României)”, a spus Hagi. Reacția „Baciului” nu a întârziat să apară și a confirmat interesul fostului său coleg din „Generația de Aur”: „De trei ani, Gică încearcă să mă convingă să merg la Viitorul. Deocamdată mai negociem, iar dacă ne vom înţelege, atunci o să vă spun”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News