Radu Tudor atacă ironic UDMR. „Este o manevră disperată de ultimă oră”
- Lucian Ionescu
- 23 mai 2019, 20:30
După ce preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că rupe protocolul de colaborare cu alianţa PSD-ALDE şi nu mai susţine niciun proiect al guvernului, moderatorul Radu Tudor a afirmat că această decizie este o manevră electorală de ultim moment.
Decizia UDMR a fost generată de scandalul de la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, iar viceprimarul (UDMR) a fost percheziţionat la domiciliu iar ulterior chemat la poliţie pentru audieri, potrivit dcnews.ro
În acest context, Hunor a afirmat că până nu se rezolvă problema din Valea Uzului, nu mai sprijină alianţa PSD-ALDE.
Radu Tudor a spus că aceasta este o manevră disperată a UDMR pentru a atrage electoratul maghiar
„Pe cuvântul vostru? Dacă ar fi prima oară când am vedea astfel de manevre, am spune: „dom`ne, hai să vedem, cine știe”, să picăm în plasa asta „vai, vai, se rupe coaliția majoritară”. Din punctul meu de vedere, este o manevră disperată de ultimă oră a reprezentanților la vârf din UDMR, care, văzând cum stau în sondajele de opinie și s-ar putea să fie prima oară când nu prind un loc în PE, să apeleze la astfel de tertipuri, cu un iz radical, așa cum le place celor din UDMR, în speranța că vor obține 5% duminică, în 26 mai”, a afirmat Radu Tudor