Un senator PSD a avut diaree și s-a plimbat cu elicopterul SMURD
- Petre Ţache
- 23 mai 2019, 10:58
Pentru că n-a vrut să fie tratat de dureri de mațe la Suceava, senatorul Virginel Iordache a zburat la București cu un elicopter SMURD
Senatorul sucevean Virginel Iordache a ajuns săptămâna trecută la Spitalul Județean pentru că se simțea cam rău. După ce a fost consultat și i s-a spus că nu e nimic grav, parlamentarul a insistat să fie transferat cu elicopterul la București. Elicopterul SMURD, ajuns de urgență la Suceava, l-a transferat pe Iordache de la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava către Institutul „Matei Balș“ din București cu diagnosticul de enterovirus. În ciuda neîncrederii în medicii suceveni, diagnosticul a fost confirmat în Capitală: un virus aerogen, o formă ușoară de boală, ceva dureri de cap, amețeală și diaree, informează colegii de la ziarul Obiectiv din Suceava.
Cine a autorizat zborul elicopterului SMURD? Mister!
Potrivit ziariștilor suceveni, pacientul Virginel Iordache nu a ținut cont de recomandările medicilor suceveni, ba mai mult, le-ar fi vorbit urât și ar fi menționat în repetate rânduri că el nu va fi tratat aici, în provincie. Dupa aparitia informației în ziarul sucevean, medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a precizat ca nu el personal a autorizat deplasarea elicopterului SMURD la Suceava pentru transferul la Bucuresti a pacientului Virginel Iordache, adaugand ca in acea perioada nu se afla in tara si ca, asa cum prevad procedurile, solicitarea a venit de la medicii Spitalului Judetean Suceava.