Circulaţia pe drumurile publice cu trotinete electrice nu este încă reglementată, chiar dacă în ultimii ani a explodat vânzarea acestor mijloace de transport
Polițiștii de la rutieră iau în calcul modificarea Codului Rutier pentru o categorie de vehicule. Direcţia de Poliție Rutieră a precizat pentru G4media.ro că posesorii de trotinete electrice nu ar trebui să circule pe drumurile publice. Pe de altă parte, polițiștii rutieră anunță că analizează „oportunitatea” modificării Codului Rutier pentru a reglementa circulația trotinetelor electrice. Asta pentru că, „pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu număr de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare. Astfel, se constată că vehiculele exceptate de la obligaţia înmatriculării/înregistrării sunt enumerate limitativ în cadrul legal în vigoare, trotineta electrică neregăsindu-se printre acestea”.
Nu pot fi omologate
Mai mult decât atât, polițiștii rutieri spun că trotinetele electrice nu pot fi considerate mopede. Potrivit definiţei actuale a mopedului, trotinetele electrice, deşi se pot circumscrie condiţiilor tehnice prevăzute pentru aceasă categorie de vehicul, „întrucât NU sunt prevăzute cu un loc şezând, NU pot fi supuse omologării şi prin urmare, nici înregistrării ori înmatriculării anterior punerii în circulaţie. În ceea ce priveşte regulile de circulaţie pe care conducătorul unei trotinete electrice trebuie să le respecte atunci când merge pe un drum public, poliţiştii Direcţiei Rutiere au transmis G4Media.ro că „acestuia îi sunt opozabile regulile stabilite pentru vehicule în general”.
Vitezomani pe trotinetă
În prezent, pe site-urile de profil, trotinetele electrice au preţuri cuprinse între 1.000 lei, pentru cele cu o putere a motorului în jurul a 350W şi 10.000 lei, pentru cele cu un motor de 1.600 W. Deşi în anunţurile de promovare majoritatea sunt prezentate ca fiind limitate la 25 km/h, în practică, cei mai mulţi dintre utilizatori anulează limitarea şi astfel trotinetele pot ajunge să prindă viteze mult mai mari.