Mircea Badea, despre SRI li „cazul” Nicolae Popa: „SRI a fost implicat în această operaţiune”
- Andrei Arvinte
- 17 mai 2019, 07:19
După ce Florian Coldea a dat declarații privind extrădarea lui Nicolae Popa, Mircea Badea vine cu noi informații despre implicarea SRI în acest proces.
Mircea Badea a comentat în emsiunea „În Gura Presei” declarația făcută de Florian Coldea după audierea de la Parchetul General, în dosarul privind aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.
„Pot să vă informez că SRI a fost implicat în această operaţiune de identificare, localizare şi aducere în ţară a domnului Nicolae Popa, a fost considerată o operaţiune de succes, reflectă cooperarea bună între serviciile de informaţii şi instituţiile de aplicare a legii, cooperare care am constatat în timp că îi deranjează pe foarte mulţi. Şi din acest punct de vedere am văzut că toată lumea face eforturi disperate ca această cooperare să afecteze într-un fel sau altul capacităţile României de aplicare a legii, respectiv să vulnerabilizeze România ca ţară de frontieră a NATO şi UE. (...)
Sper din tot sufletul că ar fi important şi consider că era important să discutăm despre toţi cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în ţara noastră, toţi cei care după mai bine de zece ani nu au contribuit decisiv, aşa cum a făcut-o SRI, pentru a contribui prin posibilităţile pe care le are la efectuarea unui act de justiţie pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de roni. (...) Nu pot să fac referiri mai mult în acest moment referitor la acest caz, este un caz aflat în derulare. Am dat toate explicaţiile necesare”, a declarat Coldea la ieșire de la audiere.
„Într-un stat de drept se aplică legile. Nu există cooperare, există lege. Legea spune clar cine cu cine, care cu care și în ce fel. Asta cu cooperăm în sensul în care decidem noi că așa trebuie să facem și să spunem că am cooperat. Nu există cooperare, există lege. Nu am cooperat, am aplicat legea. Doar că nu există lege care să implice SRI în acțiuni de extrădare și de aducere în țară a unui fugar. Cooperarea nu poate să substituie legea (...) Ei au comis abuz în serviciu”, susține Mircea Badea.