S-au scris mii de pagini despre contrele dintre guvernanții francezi și liderii politici ai Italiei, care au culminat cu rechemarea ambasadorului francez de la Roma.

Puține publicații au mers însă mai departe și au încercat să vadă care sunt adevăratele motive ale conflictului care încă nu s-a stins. Unii l-au pus pe seama animozităților dintre globalistul Macron și populistul Salvini, dar implicarea liderilor Mișcării 5 Stele arată că există cauze mult mai adânci.

De altfel, liderii 5 Stele, Luigi di Maio și premierul italian Giuseppe Conte, n-ar prea avea motive să-și apere incomodul aliat de guvernare în lupta cu francezii, mai ales că, din câte se pare, coaliția de la Roma nu mai are zile multe. Fricțiunile dintre francezi și italieni sunt, de altfel, mult mai vechi decât actualele guverne.

E vorba, pe de o parte, de faptul că, așa cum scrie site-ul Politico, multinaționalele franceze au înghițit multe dintre firmele italiene de top, „de la producătorul de produse lactate Parmalat (cumpărat de Lactalis n.r,) până la casa de modă (Pinault-Printemps-Redoute este cel mai mare deținător de acțiuni n.r.).

Au existat, de asemenea, ani de zile speculații că Generali, una dintre puținele multinaționale mari lăsate în Italia, ar putea fuziona cu rivalul francez Axa”.

Miza cea mare o reprezintă însă politicile franceze în Africa, politici pe care italienii le consideră neocolonialism curat. Alessandro Di Battista, unul dintre liderii Mișcării 5 Stelle, a declarat într-o emisiune TV că suveranitatea monetară în Africa este singura modalitate de a rezolva problema imigrației spre Europa.

Di Battista a afirmat că Franța controlează prin Francul CFA, care este tipărit în Hexagon și are un curs fix de schimb în raport cu euro, economiile celor 14 țări care îl folosesc. Evident, în interesul Franței. Sunt de fapt două monede, una pentru Africa de Vest, alta pentru Africa Centrală, dar asta nu schimbă radical lucrurile.

Replica a venit de la un comisar european, francezul Pierre Moscovici, care s-a mulțumit să spună că e vorba de declarații iresponsabile, care nu trebuie luate în serios. Dar nu e vorba doar de fostele colonii franceze, în care Franța face legea. Implicarea francezilor în Libia, fostă colonie italiană, îi doare foarte tare pe italieni.

În primul rând, pentru că, de la răsturnarea lui Gaddafi, cu implicarea majoră a președintelui francez de la acea dată, Nicolas Sarcozy, Italia este copleșită de imigranții care traversează Mediterana. În al doilea rând, schimbarea de regim pare să fi afectat interesele economice ale Italiei în zonă.

De aceeași părere este și jurnalista de investigații Francesca Totolo. Într-un interviu acordat zerohedge.com, autoarea cărții „Infernul SA. Când mila devine inamica adevărului” spune că pericolul pe care îl creează manevrele franceze în Libia, mai precis susținerea generalului Khalifa Haftar, reprezintă un pericol teribil pentru Italia.

„Ceea ce ar trebui să provoace îngrijorare în fiecare cetățean italian vizavi de situația din Libia este că seamănă dramatic cu cea din 2011: un guvern italian scindat (din cauza tensiunilor dintre Salvini și Di Maio n.r.) care nu poate face nici un semn real pe scena internațională, o varietate de țări mereu gata de manevră împotriva Italiei pentru propria lor intereselor naționale”.

Francesca Totolo nu se dă în lături să numească țara care ale cărei interese lezează Italia.” Franța, fără îndoială. Franța cu siguranță nu dorește să-și piardă interesele economice pe care le are în Libia. Franța l-a eliminat efectiv pe Gaddafi într-o operațiune comună cu SUA în 2011, ceea ce a condus la destabilizarea completă a țării și la migrația în masă a africanilor sub-saharieni.

Se poate întâmpla din nou dacă Libia este aruncată într-un război civil pe scară largă. Există rapoarte neconfirmate că 800.000 de persoane sunt gata să se îndrepte spre Europa. Am rapoarte că aceleași organizații neguvernamentale, pe care le-am menționat în carte, presează pentru deschiderea "coridoarelor umanitare" în Europa, tratând orice imigrant ca "refugiat".

Situația este într-adevăr volatilă și trebuie să sperăm că guvernul italian actual va rămâne ferm în ceea ce privește menținerea porturilor închise”. Alte nemulțumiri italiene sunt legate de alianța franco-germană și de influența pe care acest tandem o are asupra politicilor europene, dar acesta este deja un alt subiect, legat în mare măsură de conflictul dintre globalistul Macron și populistul Salvini.