Simona Halep, criticată de o personalitate a sportului: „A fost un moment care ne-a lăsat impresia că nu există decât un singur sportiv în această țară”
- Andrei Călin
- 9 mai 2019, 17:43
Marian Drăgulescu a declarat că s-a simțit nedreptățit, înaintea Jocurilor Olimpice găzduite de la Rio de Janeiro, atunci când s-a discutat despre varianta Simona Halep portdrapelul României.
Marian Drăgulescu și-a amintit că Simona Halep ar fi trebuit să fie desemnată portdrapelul României, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016. Gimnastul crede că că Halep a monoploizat atunci interesul, iar ceilalți sportivi care câștigaseră titluri olimpice au fost nedreptățiți. În cele din urmă, jucătoarea de tenis nu s-a prezentat la Olimpiadă, iar drapelul a fost purtat de Cătălina Ponor.
„A fost un moment care ne-a lăsat impresia că nu există decât un singur sportiv în această țară. Ceea ce nu a fost ok pentru noi. Se apropiau Jocurile Olimpice și erau mulți sportivi care mai participaseră, care aveau medalii câștigate. Și noi avem un drept pentru a fi luați în calcul pentru a purta drapelul. E o mândrie până la urmă, nimic altceva. Noi facem sport și din orgoliu, din mândrie sau ambiție. Şi eu m-am gândit că voi fi eu sau Cristina Neagu. Cred că Neagu merita, dar decizia a fost luată. O felicit pe Cătălina Ponor, pentru că este o mare onoare să fii portdrapel la Rio”, a spus Drăgulescu la GSP Live.