Vacanța copiilor din Sibiu se prelungește cu o săptămînă, cu ocazia Summit-ului UE. Unele școli vor fi transformate în spitale sau dormitoare de campanie
- Vasile Andrei
- 3 mai 2019, 15:22
Summit-ul Uniunii Europene, programat la Sibiu pe 9 mai, prelungește cu o săptămână vacanța copiilor din acest oraș.
O parte din școlile și grădinițele din acest oraș vor avea săptămâna viitoare altă utilitate, unele fiind transformate în spitale de campanie, iar în unele săli de sport vor fi amenajate dormitoare de campanie, arată autoritățile locale, anunță portalul Edupedu.ro. “Sunt unități de învățământ unde sunt instalate deja spitale de campanie, iar în unele școli sălile de sport sunt organizate ca dormitoare de campanie”, anunță purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Sibiu, constantin Dincă. Prelungirea vacanței școlare în acest oraș s-a făcut după ce a fost obținută aprobarea Ministerului Educației de la București, mai arată sursa citată. Cu aceeași ocazie a fost acceptată și amânarea Evaluării Naționale de la clasa a II-a, programată între 7 și 10 mai, de astă dată nu numai pentru elevii din oraș, ci din întreg județul Sibiu. Așadar, după cum arată oficialitățile locale, săptămâna viitoare vor fi închise toate creșele, grădinițele, școlile, dar și Universitatea din Sibiu. Mobilizarea aceasta pentru Summit-ul Uniunii Europene este fără precedent, arată oficialitățile. Nu la fel se va întâmpla, arată aceeași sursă, cu ocazia vizitei Papei în România. Mai precis, Sanctitatea Sa va trece și prin Sibiu, dar atunci nu se vor închide nici școlile și nici universitatea din acest oraș.