Matteo Salvini a început lupta şi cu drogurile uşoare

Matteo Salvini a început lupta şi cu drogurile uşoare

Matteo Salvini atacă expoziţia de la Milano: „Sărbători ale drogurilor, droguleţelor, droguşoarelor, drogoaielor, n-ar trebui niciodată autorizate”, a spus vicepremierul ironizând cuvântul „droguri”.

Salvini: ''Muncim, nu de unii singuri, să pornim la verificarea junglei de cannabis şi cânepă-şhopuri care s-au deschis şi au apărut ca ciupercile şi care în una din două situaţii se dovedesc a fi centre de trafic. Eu nu doresc un Stat traficant de droguri!''.

Aşadar, Matteo Salvini extinde lupta împotriva drogurilor şi la cannabis-shopuri, vânzători autorizaţi de cânepă legală, adică iarbă, fără sau cu un slab conţinut de THC (principiu psihotropic al ierbii), care de câţiva ani au apărut ca ciupercile după ploaie în oraşele italiene.

Bătălia s-a acutizat cu ocazia polemicilor despre Cannabis Expo organizată la Milano între 3 şi 5 mai

''Sărbători ale drogurilor, droguleţelor, droguşoarelor, drogoaielor, n-ar trebui să fie niciodată organizate. Consider că e o nebunie din partea oricărei administraţii orăşeneşti, comunale, provinciale, regionale sau statale să autorizeze seri în care lumea se droghează'', spune vicepremierul care adaugă că lupta împotriva drogurilor e necesară, o bătălie oraş cu oraş, şcoală cu şcoală, cartier cu cartier, din punct de vedere cultural, din punct de vedere al prevenţiei şi al represiunii'', a declarat vicepremierul italian.

Giorgia Meloni (politicin, jurnalistă, lider ''Fraţii Italiei''), îi cerea ministrului să intervină pentru ''a bloca imediat International Cannabis Expo'', eveniment programat la Milano între 3 şi 5 mai, căruia i s-a făcut publicitate cu un mesaj devastator, enorme pancarte cu scrierea ''Eu nu sunt un drog'', sub o mare frunză de cannabis. ''Trebuie oprită imediat această manifestare şi blocată acestă penibilă propagandă a drogului liber''.

Potrivit celor declarate de ministrul de Interne la sfârşitul anului trecut, cannabis-shopurile sunt ''Centre de masaje chinezeşti, un bordel'' şi deci războiul declarat împotriva magazinelor care vând cannabis light trebuie să continue pentru ''a vedea legalitatea aspectelor ivite în anumite situaţii'' a mai spus Salvini, citat de presa italiană.

 

Ne puteți urmări și pe Google News