Coşmarul a durat ani de zile. Nenorocirea s-a desfăşurat între pereţii unei locuinţe omeneşti, nu în pădure unde o minoră a fost în mod repetat violată de către bunicul şi de tatăl său, care au 78, respectiv 47 de ani. Sinistra poveste a ieşit la suprafaţă după ani de zile, până când, disperarea a condus-o pe fată să mărturiseacă totul mamei sale.
După cu se citeşte în cotidianul regional ''La Gazzetta del Mezzogiorno'', viaţa micuţei din provincia Potenza devenise un adevărat coşmar încă de când avea 7 ani. Şi astăzi victima este încă minoră, are 17 ani. Acum trăieşte într-un azil specializat în astfel de cazuri. Mama a aflat ororile în 2018. Acum, cei doi, tată şi fiu, la sfârşitul anchetei procurorilor, au ajuns în faţa judecătorilor în camera preliminară şi au fost acuzaţi de acte sexuale agravante. Prima înfăţişare la proces va avea loc pe 4 iulie. Tatăl fetei se află în arest la domiciliu din octombrie anul trecut. Părinţii fetei erau despărţiţi din 2012. Violenţele sexuale au început din 2009.
Fata, după despărţirea părinţilor, a trăit mereu cu mama sa, dar periodic, trăia şi la casa tatălui într-o localitate apropiată. Asupra numelor celor doi nemernici se păstrează o discreţie totală pentru a proteja minora. Micuţa era obligată de problemele de serviciu ale mamei să stea anumite perioade de timp în casa tatălui, chestiune stabilită de comun acord de cei doi părinţi. Iniţial, până la 12 ani, potrivit acuzaţiilor, micuţa era doar pipăită şi i se cerea să practice sex oral. Apoi, de la 12 ani în sus, tot potrivit acuzaţiilor, victima ar fi fost obligată să aibă raporturi sexuale complete, cu o frecvenţă de cel puţin trei ori pe lună în ultimii patru ani. Tatăl său mai pretindea, printre altele, să doarmă cu el în pat noaptea. Împreună cu tatăl, era şi bunicul care, culmea a fost primul care a abuzat de nepoată. Încă de când aceasta avea 7 ani. Abuzurile bunicului constau ''doar'' în pipăieli şi diferite alte perversiuni sexuale