Cine se aseamănă se confundă: un vasluian diagnosticat cu AVC, externat din greșeală

Cine se aseamănă se confundă: un vasluian diagnosticat cu AVC, externat din greșealăSursa foto: Arhiva EvZ

Administrația Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a demarat o anchetă, după ce un pacient diagnosticat cu accident vascular cerebral (AVC) a fost externat din greşeală.

Reprezentanţii Unităţii de Primiri Urgenţe l-au confundat cu un alt pacient, care a sosit dintr-un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice din comuna Soleşti. Pacientul cu AVC a fost trimis astfel, cu o ambulanță, în centrul pentru bătrâni.

Reprezentanţii unității medicale au motivat că cei doi sufereau de afecțiuni similare și că aveau aceeași vârstă.

În plus, aceștia au transmis că pacientul transportat în respectiva unitate avea dificultăţi de vorbire, din cauza cărora nu le-a putut spune cadrelor medicale că este vorba despre o confuzie.

„Este o situaţie regretabilă. Au fost demarate verificări în cadrul UPU şi vor fi luate măsuri”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

 

Ne puteți urmări și pe Google News