Reacţia preşedintelui Iohannis după ce a aflat de tragedia de la Iaşi. „Din nefericire nu este un caz singular”

Reacţia preşedintelui Iohannis după ce a aflat de tragedia de la Iaşi. „Din nefericire nu este un caz singular”

Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat în care preşedintele Klaus Iohannis îşi exprimă regretul şi consideră dureroasă şi revoltătoare tragedia care a avut loc la o şcoală din judeţul Iaşi unde un copil de numai 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică amplasată în curtea şcolii.

„Această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, arată că, în continuare, în multe școli din România siguranța spațiului educațional nu este garantată și nici nu reprezintă o prioritate.

Peste 4 milioane de români, copii și adulți, se află aproape 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, în instituțiile de învățământ preuniversitar. Toți trebuie să se simtă și să fie în siguranță în școlile lor, iar asigurarea unor spații adecvate nu poate fi doar un simplu deziderat, ci este o obligație a tuturor factorilor responsabili.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat, încă din 2015, un plan pe trei ani pentru autorizarea tuturor școlilor. Un astfel de plan nu a fost elaborat nici până în prezent de autorități, care încearcă mai degrabă să se derobeze de această responsabilitate. Nicio planificare strategică nu poate fi realizată în absența unei situații exacte și actualizate cu privire la infrastructura școlară. Practica de ani de zile a instituțiilor publice de a raporta cifre diferite și inexacte trebuie să înceteze pentru că politicile educaționale și investițiile din sistem sunt eficiente doar dacă se bazează pe date complete și corecte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele României reiterează mesajul pe care îl transmite de patru ani: este imperativ ca toate școlile să aibă avize sanitare, autorizații de funcționare și să fie sigure pentru toți cei care le trec pragul, iar Guvernul are obligația ca toate acestea să fie realizate în regim de urgență. Totodată, Președintele Klaus Iohannis solicită tuturor partidelor politice să își mobilizeze reprezentanții de la nivel local să facă toate demersurile ca problemele grave existente în unitățile de învățământ să fie rezolvate. Responsabilitatea acestui plan revine autorităților locale și centrale, în mod egal, și trebuie asumată ca atare. Situația în care se găsesc încă multe școli din țară este o rușine națională pentru România europeană a anului 2019", se arată în comunicat.