Bărbatul care a tranșat cu drujba pe cel de la care cumpărase o mașină a fost trimis în judecată
- Georgeta Petrovici
- 9 aprilie 2019, 14:59
Bărbatul care i-a tăiat capul unui timișoream ca să se răzbune pentru că i-ar fi vândut o mașină stricată a fost trimis în judecată. Acesta e acuzat de omor calificat cu premeditare și cruzimi, distrugere, violare de domiciliu și loviri sau alte violențe.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat ancheta și au întocmit rechizitoriul în cazul bărbatului care în noaptea de 30 spre 31 ianuarie a tranșat, cu o drujbă, un bărbat de la care cumpărase o mașină.
Arădeanul Dorin Sebastian Muntean, 32 de ani, era nemulțumit că BMW-ul seria 3 pe care dăduse 2.000 de euro ”avea probleme”, iar vânzătorul a refuzat să ia mașina înapoi la o lună după realizarea tranzacției.
Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat că în noaptea de 31 spre 31 ianuarie, inculpatul Dorin Sebastian Muntean, având asupra sa o drujbă, s-a deplasat la imobilul în care locuia victima L.M.C., imobil situat în localitatea Sânandrei, județ Timiș, cu scopul de a ucide victima, iar cu acea drujbă a pătruns fără drept în locuința victimei prin distrugerea cu drujba a ușii de la intrare.
Scenele relatate de procurori par desprinse din filme. ”După ce inculpatul a intrat în locuință, victima L.M.C., care în acele momente dormea, s-a trezit, iar când l-a văzut pe inculpat în locuință, a sărit pe geamul unei camere și a fugit în grădina din spatele imobilului, împreună cu fiul său minor L.F.A. Inculpatul a alergat în urmărirea victimei, a ajuns-o și, cu acea drujbă, a ucis victima, tăind-o în zona gâtului, a capului, a membrelor superioare, precum și în alte zone ale corpului. În aceleași împrejurări, acțiunea agresivă a inculpatului care a alergat având asupra sa o drujbă în urmărirea victimei și a fiului său minor, a condus la vătămarea integrității corporale a acestuia din urmă, care, în încercarea de a se salva și a scăpa de inculpat, a fost nevoit să escaladeze gardul grădinii, iar în cădere a suferit o fractură la gamba piciorului stâng, leziune traumatică care necesită 60 (șaizeci) de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, se arată în rechizitoriu.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.