Recomandată celor care au între 5 și 12 ani. Prima carte-caiet a copilului care trece printr-un divorț

Recomandată celor care au între 5 și 12 ani. Prima carte-caiet a copilului care trece printr-un divorț

Trăim vremuri în care ne despărțim foarte ușor de obiecte. Dacă bibeloul se ciobește, nu-l lipim, îl aruncăm pentru că vrem unul nou. Aproape la fel se întâmplăși în relații; renunțăm ușor la prietenii pentru că, decât să reparăm mai bine facem rost de un prieten nou. Mult mai grav stau lucrurile în ceea ce privește căsătoria. Divorțurile sunt tot mai dese, au devenit ceva banal: societatea permite, lumea nu mai judecă. Dincolo de bătăliile de la tribunal, rămâne un bibelou, sau mai multe, care s-a făcut cioburi. Este vorba despre copii.

Chiar și în cazul celor mai civilizate despărțiri, copilul suferă. În cele mai multe situații, își pune problema că el este de vină sau încearcă să-i împace. Ambele abordări sunt greșite. Dacă la asta se mai adaugă și faptul că părinții îl folosesc, fie pentru șantaj sentimental sau împăcare, copilul trăiește drame carel marchează pentru totdeauna, spune psihoterapeutul Dorina Stamate.

Activități ajutătoare

Dorina Stamate a lucrat cu sute de copii ai căror părinți au divorțat. A scris o carte, prima carte pentru copiii aflați în această situație, recomandată celor care au între 5 și 12 ani. „Hei! Ai mei divorțează!” este și carte, dar și un caiet al copilului cu teme și ilustrații sugestive. Din care, dacă părinții își aruncă o privire, pot înțelege prin ce trece copilul lor și știu cum să reacționeze. „Această carte a fost inspirată de poveștile și trăirile sutelor de copii pe care i-am însoțit pe drumul lor spre acceptare și schimbare. Este concepută ca un ghid care le lămurește multe incertitudini”, a explicat autoarea. Ghidul include 20 de activități care îi ajută pe copii să se descurce mai bine prin ițele încâlcite ale divorțului și îi face să aibă mai multă încredere în propriile lor puteri.

Din vina cui?

Din experiența avută cu micuții pacienți, Dorina Stamate a tras concluzia că cei mai mulți dintre copii își asumă vina divorțului părinților. Ei cred că dacă s-ar fi comportat mai bine, dacă ar fi luat note mai bune la școală, dacă ar fi fost mai ascultători și ar fi ajutat mai mult prin casă, divorțul nu s-ar fi întâmplat. „Fiecare cuplu are propriile motive de divorț. Oricare ar fi motivele, un lucru este sigur: copiii nu provoacă divorț. Nu este vina ta! Aș vrea să spui acum cu voce tare: Nu este vina mea”, scrie într-n capitol al cărții.

Activități care alină

Partea a doua a cărții este structurată pe activitățile pe care ar fi bine să le facă, după ce s-a produs divorțul, copilul. La fiecare activitate există spații de completat de către copil. De exemplu, cum să-și organizeze lucrurile pe care le ia atunci când merge la unul dintre părinți, să țină un calendar al activităților care îi plac, să scrie despre cum își vede viața peste câțiva ani, despre nevoile lui și implicarea părinților în asta.

Trăirea emoțiilor

Dorina Stamate explică și încercările pe care le fac părinții pentru că se simt vinovați și vor să compenseze cu cadouri sau diverse privilegii. „Pe termen scurt s-ar putea să se bucure, dar asta nu rezolvă problema. Părinții pot învăța să lase copilul să-și trăiască sentimentele fără să mai încerce să pună pansamente pe emoțiile lui și copilul poate încerca să lase emoțiile să se desfășoare și astfel cu toții vor depăși mai repede această perioadă dificilă”, spune autoarea cărții. Iar cele 20 de activități sugerate, precum și sfaturile date direct copiilor îi va ajuta.

 

Mărturisire

Daiana, una dintre pacientele Dorinei Stamate, are 15 ani și a făcut o mărturisire înduioșătoare, pe care autoarea a pus-o chiar pe coperta cărții. „Părinții mei au divorțat când eu aveam 5 ani. Au rămas părinții mei, chiar dacă fiecare s-au recăsătorit. Petrec timp cu ambele familii și concluzia mea e că familia nu are cum să fie perfectă. Nu are cum să fie ușor pentru un copil să crească cu patru părinți, nu cred că e ușor să fii copil, adolescent și nu cred că e ușor să fii părinte și să ai grijă de copiii tăi. Nu cred că toți oamenii o să se iubească mereu cum se iubesc astăzi sau cum s-au iubit ieri. Îmi iubesc familia așa cum este ea și cred că și ea mă iubește pe mine și o să le fiu toată viața recunoscătoare pentru ceea ce au făcut pentru mine”, a scris Daiana.

Lansarea cărții are loc sâmbătă,

la Romexpo.

 

Ne puteți urmări și pe Google News