Am asistat în mod periodic la știri produse de înalți oficiali ruși sau de reprezentanți marginali ai politicii - purtători de cuvânt și parlamentari consacrați prin rolul lor de comunicatori ruși - prin care se anunță atacul posibil al Rusiei la adresa bazei de la Deveselu.

Cu o voluptate nemărginită, presa românească vânează toate aceste știri, chiar dacă ele vin, evident, de la posturile de propagandă rusă și citează cele mai obscure „surse militare” sau cele mai nerelevante figuri de “experți” militari, politici, sau obișnuiți ai acelorași posturi ruse. Este cazul să încheiem această temă, explicând ce e adevărat și ce nu din această ecuație.

 

Mai întâi, nu vom obosi să repetăm faptul că baza de la Deveselu este una pur defensivă, care nu are la dispoziție rachete cu încărcătură explozibilă. Darămite nucleară. Ea funcționează prin interceptarea și spulberarea la impact a țintei, rachetă cu rază medie sau scurtă de acțiune, pe baza vitezei foarte mari pe care o are interceptorul. Apoi, nu are nimic de a face cu “echilibrul terorii”, pentru că cei 24 de interceptor de la Deveselu nu pot să lovească rachetele strategice ruse pentru simplul motiv că nu pot să le atingă. În plus, traiectoria de lovire a SUA de pe teritoriul rus nu trece peste România, nici măcar peste Polonia sau Europa de Nord, ci peste Polul Nord. Pe acolo e drumul cel mai scurt pentru a lovi SUA, deci scutul anti-rachetă de la Deveselu nu afectează în nici un fel nici acest echilibru.

 

E advărat că, odată ce Rusia încalcă Tratatul Forțelor cu rază medie de acțiuni INF din 1987 – din care s-a și retras formal la începutul anului – aceste rachete cu rază medie (pe care Rusia le are de vreo 4-5 ani deși nu trebuia să le aibă potrivit propriilor sale angajamente) pot fi interceptate. Și doborâte, firește. Dar, încă o dată, vorbim despre rachete pe care Rusia nu trebuia nici măcar să le aibă. Fără legătură cu cei 5 ani trecuți de la inaugurarea scutului de la Deveselu.

 

De altfel, chiar Rusia lui Putin nu a găsit ca explicație plauzibilă pentru a contesta amplasarea anti-rachetelor/interceptorilor de la Deveselu decât drobul de sare: perspectiva ca în locul acestor interceptori să fie montate rachete cu rază medie nucleare. Deci o virtualitate, cu capabilități pe care SUA nu le are în România. De altfel, rachetele Tomahawk nu se mai produc în SUA, iar un program cu rachete cu rază medie de acțiune ar avea nevoie de ceva timp să poată ajunge la maturitate. În nici un caz nu intră în discuția echilibrului între cele două puteri, Rusia și SUA. Asta ca să nu vorbim despre alte categorii de arme mult mai evoluate pe care le deține SUA pentru a se apăra, care nu au nimic de a face cu era atomică. De ce ar reveni cu 30 de ani în urmă?

 

Deci ultima știre care a umplut ieri mass media vorbea despre surse militare ruse care ar fi anunțat că Rusia face exerciții militare aviatice pentru a bombarda eficient și cu succes baza de la Deveselu. O aberație ca un stat ce vizează un atac sau pregătește capabilități ofensive să anunțe public ținta de această perspectivă. Evident, avem de a face cu un război psihologic prelungit la adresa populației României, pentru a produce frică, a ține sub teroare sau măcar presiune populația. Nici măcar nu se poate pune problema unei presiuni pentru a schimba politicile statului român: Rusia e prea sofisticată ca să nu știe că aceste politici nu se schimbă de la o zi la alta. E doar o strategie destinată să facă creierii românilor franjuri.

 

Haideți să ne gândim ce ar însemna un asemenea eventual atac, dacă el s-ar produce: ar fi un atac asupra unui stat membru NATO, deci un atac asupra NATO. Mai mult, baza de la Deveselu este facilitate militară comună româno-americană, iar dacă atacul s-ar produce, ar ucide soldați americani. Nu ar fi doat un atac la adresa unui stat membru NATO, ci și unul împotriva SUA. Este pregătită Rusia lui Putin să declare război SUA și NATO atacând baza de la Deveselu?

 

Evident că nu!  Rusia, dincolo de spațiul public și comportamentul său de poltron, de actor care strică acorduri pentru a fi băgat în seamă dincolo de dimensiunea sa, nu are nici forța, nici resursele economice, nici voința, ca să fim foarte serioși, să declanșeze o operațiune agresivă împotriva SUA și NATO. Deci ea își cunoaște limitele, în intimitatea proprie, iar afirmațiile sforăitoare vizează numai spațiul public și mințile celor mai puțin pregătiți în fața unui asemenea asalt psihologic. A celor mai slab de înger și a propriilor “conserve” amplasate în statele membre NATO/UE, inclusiv din România, care pot fi activate pentru a multiplica această frică și a submina coeziunea deciziei în statul român.

 

Deci această suită de reacții periodice - cu surse multiple, dar cu un singur ordonator, la Kremlin - care va continua împotriva României, ar trebui deja desconsiderată și exclusă din zona mass media pentru aberația pe care o propovăduiește și pentru rolul nefast de multiplicator al războiului psihologic asociat cu aceste elemente. Și, pe de altă parte, trebuie continuate sustenabil și în ritm rapid investițiile la nivel militar, în capabilitățile necesare României, dar și a unor elemente de cercetare/dezvoltare în comun cu aliații americani pentru a aduce și categorii de arme post-nucleare, cu capacitate de descurajare mai importantă. Apărare și descurajarea, prezența militară străină, cu precădere americană, pe teren, în România, sunt de primă importanță în contracararea oricărei aventuri militare ruse în țara noastră.

 

Pe de altă parte, ar trebui ca întregul complex de instrumente ale statului român să fie reîntărite. Mai întâi, trebuie închisă o dată pentru totdeauna bătălia cu instituțiile statului român, cu precădere serviciile secrete, care trebuie întărite și dotate, cu resurse suficiente pentru a putea să funcționeze complementar cu organismul militar, pentru a cunoaște și a preveni eventualele acțiuni ostile la adresa României, pe toate dimensiunile hibride. Apoi investiția în diplomația românească e cel puțin la fel de importantă – am pledat pentru 2% din PIB, în oglindă pentru politica externă, pentru ca să evităm vreodată să ajungem la instrumentul militar, având zona de intelligence și securitate, plus cea de diplomație pregătite, bine dezvoltate și profesioniste pentru a evita ca să se ajungă la utilizarea dimensiunii militare. Și, dacă se poate, să nu mai avem episoade nepotrivite de ieșiri publice în zona politicii externe, incalificabile prin efectele lor, cum s-a întâmplat recent, prin târârea relațiilor externe, de securitate și apărare în mocirla bătăliilor de politică internă.