SRI apărea, oficial, pe 26 martie 1990, după ce confruntările dintre români și maghiari avuseseră darul să convingă bună parte din populație că e nevoie de un nou serviciu secret.

Consiliul Frontului Salvării Naționale a emis, pe 29 decembrie 1989, o hotărâre de dizolvare a tuturor organelor de securitate, iar pe 26 martie 1990, prin Decretul nr. 181 a fost înființat Serviciul Român de Informații, instituție de stat specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională, director fiind desemnat Virgil Măgureanu, care a rămas în funcție până pe 25 aprilie 1997. Însă, SRI s-a născut, practic, pe 24 martie 1990, la doar câteva zile după conflictele sângeroase de la Târgu Mureș, ceea ce a menținut suspiciunea că evenimentele de acolo au fost instigate de foștii securiști care se vor regăsi în structurile noului serviciu de informații.

Desființată formal, Securitatea a dat cei mai mulți ofițeri în noile servicii de informații înființate după revoluție – SRI, SIE și celebrul „Doi și-un sfert” – serviciul de informații al Ministerului de Interne. În ianuarie 1990, fosta Direcție de Informații Externe a Securității devenise, fără epurări, Serviciul de Informații Externe. Iar în februarie, majoritatea ofițerilor de la Securitatea București fuseseră cooptați în unitatea militară 0215, „Doi ș-un sfert”. Serviciul Român de Informații avea, la înființare, aproximativ 8.000 de angajați, dintre care circa 3.000 proveneau atât din fosta Securitate, cât și din diverse structuri ale Armatei.

Măgureanu lucra în sediul Ministerului Turismului

Ion Iliescu îi încredințase, după execuția cuplului Ceaușescu, lui Virgil Măgureanu misiunea de a crea un nou serviciu secret. În același timp, Gelu Voican Voiculescu primise sarcină de la Guvern să restructureze întreaga activitate informativă.

Virgil Măgureanu coordona dintr-un birou de la Ministerul Turismului re-ierarhizarea rețelelor de ofițeri din județe. Gelu Voican Voiculescu urmărea, spunea el, „spargerea monopolului” unui singur serviciu. În lunile ianuarie, februarie și martie, în Târgu Mureș au avut loc o serie de instigări, manipulări și acuzații, în urma cărora românii și maghiarii au fost ațâțați unii contra altora. Una dintre teoriile care au circulat a fost că la originea dezbinării au fost securiști care urmăreau înființarea cât mai rapidă a noului serviciu secret, continuator al Securității. Ceea ce avea să se întâmple la câteva zile de la dramaticul 20 martie.

Provocări și profanări

Dar iată cum s-a ajuns până la moarte de oameni. Pe 15 martie 1990, maghiarii aniversau Revoluția ungară de la 1848. Cu această ocazie se arborează drapelul maghiar pe instituțiile publice, primării, case de cultură, școli, spitale, case particulare. Se schimbă însemnele și textele incizate pe monumentele armatei române. Se depun coroane de flori cu drapelul maghiar. La Sovata este dată jos statuia lui Nicolae Bălcescu, iar la Târgu Mureș este profanată de mai multe ori statuia lui Avram Iancu. Din Ungaria sosiseră în Ardeal peste 10.000 de persoane care au provocat incidente la Satu Mare, Sovata, Târgu Mureșși alte localități, au sfidat autoritățile și însemnele românești, au strigat lozinci antiromânești, au inițiat și au încurajat atitudinile antiromânești.

Corespondentul TVR Dorin Suciu, prezent pe durata evenimentelor la Târgu-Mureș, consemna în jurnalul său:

10 martie

La Sovata a fost doborâtă de pe soclu statuia lui Bălcescu. „Vatra Românească” protestează.

12 martie

Începe la IMF Târgu-Mureș greva studenților maghiari. Au posibilitatea de a da concurs de admitere în limba maternă, dar vor locuri separate la admitere. Fac cursuri în limba maghiară, dar vor ca și lucrările practice precum și practica medicală s-o facă tot în limba maghiară precum și afilierea IMF Târgu-Mureș la o Universitate „Bolyai”.

13 martie

Filmez greva. Studenții maghiari stau pe scările institutului înfofoliți în pături cu o carte în mână. Pe pereți lozinci în limba maghiară. Au apărut foarte prompt reporteri străini, occidentali. Mulți vorbesc maghiara. De exemplu, cei din Olanda…

15 martie

Miercurea Ciuc. Mă întîlnesc la ora 9 cu Nicolae Melinescu, coleg de redacție venit din București. Intenționează să facă un reportaj la Ciumani cu constructorii de căsuțe de vacanță în perspectiva cumpărării uneia. Surpriză pe drum. Începînd cu ieșirea din Miercurea Ciuc și terminînd cu Ciumani lîngă Gheorgheni – toate satele au abordat tricolorul maghiar roșu-alb-verde. Sute și sute de steaguri. Drapelul românesc doar pe clădirile oficiale. Coborâm din mașină, examinăm steagurile. Toate identice ca mărime, pânză de calitate, întrebăm, râzând cam galben dacă n-am fost cumva peste noapte ocupați de Ungaria și noi nu știm?

Este vorba, ni se explică, de aniversarea a 142 de ani de la Revoluția maghiară de la 1848. Rotundă cifră! Filmăm la Ciumani. La întoarcere oprim la Ciceu. Dinspre gară răsună din difuzoarele puse la maxim imnul de stat maghiar. La Miercurea Ciuc aflăm de la colegii de la „Adevărul Harghitei” că la monumentele lui Bălcescu și Petofi din centrul orașului în ciuda regulilor de protocol, primul a fost arborat drapelul maghiar.

16 martie

Ne întoarcem la Târgu Mureș. Ora 18. La intersecția din cartierul Tudor Vladimirescu lume adunată. În cursul zilei, a avut loc un incident la farmacia nr. 28. Informații confuze: n-au vrut să servească un bătrân pentru ca vorbea românește, s-a arborat o lozincă și drapelul maghiar, oamenii se contrazic. Cert este că sunt iritați. N-am făcut niciodată paradă de românism, dar și eu mă simt jignit.

Ora 20. În apropierea locuinței mele de pe Bdul 1 Decembrie 1918 o mașină marca „Trabant”, condusă de un maghiar, intră în plină viteză în coloana de români, care, cu steaguri tricolore, se îndreaptă spre centru. Sunt rănite 14 persoane, una foarte grav. Trabantul e răsturnat și i se dă foc. Demonstrație în fata căminelor studențești. Se scandează „Trăiască, trăiască, trăiască Ardealul, Moldova și Țara Românească”.

17 martie

Miting de protest al stu denților români împotriva perturbării activității IMF prin greva studenților maghiari. Filmez. Incident în cursul mitingului ținut la Polivalentă, de fapt o provocare. A fost imobilizat un individ cu un cuțit în mână în timp ce încerca să înjunghie un participant.

Împreună cu Adrian Popescu, fotoreporter la Agenția Reuters, îl căutăm la Poliție pe șoferul Trabantului kamikaze. Se numește Nagy Samuel. Față neomenească, tumefiată groaznic. Pretinde că era beat. Incoerent, se contrazice mereu. Aflu că a existat și o Dacie albă cu nr. 1-MS-5122 care i-a fugărit pe demonstranți în seara zilei de ieri. De unde atâta ură?

19 martie

Miting românesc în fața „primăriei județene”. După ceea ce se scandează, îți dai seama de starea de spirit care s-a închegat. „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm!”, „Limba română să fie stăpînă!”, „Iliescu nu uita și Ardealul-i țara ta!”. Se cântă Hora Unirii. E clar că, după ce au fost jigniți și speriați de evenimentele din 15 și 16 martie, acum se simt frustrați și abandonați. De altfel, starea asta e mult mai veche. Filmez. Reacții de furie. Intru în sediu. Filmez din balcon. Mulțimea cere demisia lui Kincses Elod, membru al Comitetului județean CPUN, cel care, prin tertipuri avocățești, a încercat să demonstreze că românii sunt profanatorii propriilor lor simboluri naționale. K.E. încearcă să vorbească. E huiduit minute în șir. Cumplită ipostază! Până la urmă e silit să-și dea demisia. Scot filmul din aparat. O mașină specială pleacă cu el la București.

 

Virgil Măgureanu: Nu era nevoie de o asemenea diversiune

Primul director al SRI, Virgil Măgureanu, spunea că serviciul a apărut, oficial, abia în 26 martie din motive organizatorice și de credibilitate. „Atunci a fost gata documentarea pentru a putea demara acest proiect. O serie de condiții mai degrabă de natură organizatorică nu au fost îndeplinite până atunci. Și-apoi, una dintre cauzele majore a fost această neîncredere adâncă și fondată în opinia publică cu referire la fostele cadre ale Securității”, susținea Virgil Măgureanu.

El recunoștea că violențele de la Târgu Mureș au fost o diversiune, dar respingea categoric acuzația că ar fi fost provocată chiar de autorități pentru a grăbi reînființarea Securității sub numele de SRI: „Aceasta este o gogoriță și una dintre numeroasele gogorițe care s-au tot vehiculat. O națiune fără serviciu de informații este o națiune care se predă de bună voie tuturor dușmanilor interni sau din afară. Nu era nevoie de o asemenea diversiune. Însuși faptul de a gândi așa ceva este diversionist prin el însuși”, spune Virgil Măgureanu.

Într-un raport prezentat în februarie 2003 de istoricul Larry L. Watts pentru Centrul de la Geneva, pentru Controlul Democratic asupra Forțelor Armate (DCAF) se arătă că: „Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg, care ar fi putut duce la dezintegrarea națională a fost, mai degrabă, puternic resimțită, decât înțeleasă complet la București, în mod deosebit, dat fiind degenerarea paralelă a relațiilor sârbo-croate în Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ‚ 90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute”.

Organigrama și modernizarea

Ca structură, SRI era alcătuit, la înființare, din Diviziunea A – „Informații interne”, Diviziunea B – „Contrainformații”, C – „Contraspionaj”, D – „Dezinformare” și Diviziunea E – „Protecția cadrelor”. Apoi, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 51 din 29 iulie 1991 privind siguranța națională a României, care stabilește amenințările la adresa siguranței naționale și organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, precum și structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. La 24 februarie 1992 a apărut Legea nr. 14, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații prin care au fost stabilite principalele sarcini și atribuții ale instituției. În decembrie 2010 a fost aprobat un nou Regulament de Funcționare al SRI și o nouă schemă organizatorică, după care Serviciul Român de Informații își desfășoară activitatea în prezent, iar în martie 2011, a intrat în vigoare noua viziune strategică „SRI în era informațională”.

Bilanțul încăierărilor

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, evenimentele din martie 1990 au lăsat în urma 278 de victime, dintre care 190 de români și 88 de maghiari. Și-au pierdut viața cinci persoane, trei maghiari și doi români, au fost distruse 46 de autovehicule și au fost devastate sediile a patru partide politice. Au fost arestate 21 de persoane, iar în urma finalizării cercetărilor s-au întocmit 17 rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 30 de persoane, care au fost condamnate, majoritatea, până la un an de închisoare. Condamnările cele mai mari, câte 10 ani de închisoare, le-au primit Barabas Erno, fugit în Ungaria imediat după evenimente, și Csereznyes Pal, implicat și el în cazul Cofariu, care a fost grațiat în 1996. Pe 20 martie 2005, toate faptele s-au prescris.

 

Scurtă istorie a serviciilor de informații din țara noastră

Istoria serviciilor secrete din România începe în anul 1865, când, în cadrul Marelui Stat Major al Armatei a fost înființată Secția a II-a, după model francez, care avea ca atribuții culegerea, analizarea și sintetizarea informațiilor cu caracter militar.

La 19 aprilie 1 92 a fost înființat, în cadrul Ministerului de Interne, Biroul Siguranței Generale, iar în martie 1908, acesta s-a transformat în Direcția Poliției și Siguranței Generale, cu atribuții, alături de Prefectura Poliției Capitalei și Inspectoratul General al Jandarmeriei, în domeniul culegerii de informații.

În 13 ianuarie 1913 a fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea, printre altele, pedepsirea cu închisoare de la 2 la 15 ani a celor vinovați de trădare și spionaj.

În martie 1917 a fost înființată o nouă structură informativă și contrainformativă – Biroul de Siguranță al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranța Generală dar care lucra pentru Marele Cartier General și condus de Mihail Moruzov.

În 1934 este aprobată oficial organizarea Serviciului Secret care cuprindea o Secție de In formații Externe, una de Contrainformații, un Birou Juridic și un Birou Tehnic,

La 12 noiembrie 1 940 a fost elaborat Decretul-lege nr. 3813 privind organizarea și funcționarea SSI.

La 21 noiembrie 1942 a apărut Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informații și a sabotajului.

La 27 aprilie 1 945, prin Decizia ministerială nr. 79, Serviciul de Informații este trecut în subordinea Președinției Consiliului de Miniștri, fiind redenumit Serviciul Special de Informații. În martie 1 947 a fost înființat Serviciul de Informații al Armatei, iar la 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 a fost înființată Direcția Generală a Securității Poporului (D.G.S.P.), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 În anul 1949, pe 23 ianuarie, a fost înființată, Direcția Generală a Miliției din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcția Siguranței Generale, iar la 7 februarie, Jandarmeria a fost desființată, fiind înlocuită cu trupele de securitate.

În 22 iulie 1967 este emis Decretul nr. 710, prin care, în cadrul Ministerului de Interne, a început să funcționeze Departamentul Securității Statului (D.S.S.), condus de un Consiliu al Securității Statului (C.S.S.), condus de un președinte cu rang de ministru, organism care, din aprilie 1968, s-a desprins din Ministerul de Interne și a funcționat ca organ central de stat.

La 9 aprilie 1972, Decretul nr. 130, legifera revenirea Consiliului Securității Statului în cadrul Ministerului de Interne, iar Departamentul Securității Statului a fost reformat fiind compus din direcții principale de nformații interne, contrainformații economice, contraspionaj, contrainformații militare, securitate și gardă și cercetări penale.