Vremea. ANM a tras semnalul de alarmă! Ce se va întâmpla cu vremea în următoarea perioadă. News alert
- Iulia Moise
- 10 martie 2019, 14:17
Conform estimărilor ANM, în intervalul 11 - 18 martie, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile din estul ţării. Pe de altă parte, regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi în cele intra-carpatice, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nord-vestul teritoriului. În estul şi nord-estul teritoriului cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, apropiate de cele normale ale perioadei.
Potrivit ANM, în săptămâna 18 - 25 martie, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât normalul perioadei, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile estice. În acelaşi timp, cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
Totodată, pe durata săptămânii 25 martie - 1 aprilie, valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului. La nivelul precipitaţiilor, prognoza de specialitate relevă că acestea vor fi uşor deficitare în regiunile vestice şi nord-vestice, şi apropiate de cele normale ale săptămânii, în rest.
În prima săptămână a lunii aprilie (1 - 8 aprilie), valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în întreaga ţară. În plus, cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile intra-carpatice şi apropiate de cele normale ale săptămânii, în restul teritoriului.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. ANM precizează că fenomenele meteo extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.