Se întâmplă în Brăila. Șoferul care a omorât 5 oameni a fost eliberat după nici 3 ani de închisoare.

Se întâmplă în Brăila. Șoferul care a omorât 5 oameni a fost eliberat după nici 3 ani de închisoare.

Judecătoria Brăila a decis ca șoferul care a accidentat mortal, în aprilie 2016, cinci persoane într-o stație de autobuz din Municipiul Brăila să fie eliberat.

Individul deja a părăsit Penitenciarul din Brăila, decizia fiind una definitivă. Bărbatul a fost condamnat inițial la cinci ani de închisoare din care a fost scăzută perioada petrecută în arest preventiv și la domiciliu.

„Soluţia pe scurt: Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Negoiţă Marius. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului", se arată în decizia instanței, potrivit agerpres.ro.

Pe 4 aprilie 2016, șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei și a lovit mortal un grup de 5 oameni cu vârste între 37 și 41 de ani. Patru dintre victime, toate femei, au decedat pe loc iar un bărbat a murit după manevrele de resuscitare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înainte de a se urca la volan, șoferul nu a consumat alcool, droguri sau alte substanțe potrivit Institutului de Medicină Legală.