În timpul unui război al împăratului bizantin Teofil (829 – 842) cu saracenii, cetatea Amoreea (sau Amorium) din Galatia, în Asia Mică, a fost asediată de musulmani și cucerită în anul 838 de oștile Califului Al-Mutasim, după trădarea comanantului Baditses.
42 de generali care păzeau cetatea sunt luați prizonieri și duși în Siria. Şapte ani sunt ținuți în temniță, saracenii încearcând să-i facă să treacă la Islam. Sunt când torturaţi, când ispitiți, dar ofițerii rezistă. Văzând că nu reușesc să-i determine să se lepede de Hristos, musulmanii le taie capetele. Era anul 845, 6 martie. La slujbe, cei 42 sunt pomeniți astfel: Teodor „Întrutotul binecuvântat”, Calist „cel Neînfrânt”, Constantin „cel Neprețuit”, Teofil „cel Minunat”, Vasois „cel Puternic” și cei împreună cu ei.