Uber și Taxify, apărate în România de președintele UDMR! Hunor critică OUG pentru modificarea legii taximetriei: „Care e urgența?”
- Ionut Gogean
- 4 martie 2019, 18:51
Președintele UDR Kelemen Hunor a criticat Guvernul în legătură cu legea taximetriei, susținând că nu înțelege unde este urgența acestei OUG, în condițiile în care vizează doar Uber și Taxify.
După reacția avută, luni, șeful UDMR a revenit pe Facebook cu o postare prin care lămurește poziția pe care o are în legătură cu această OUG.
„Serviciile Uber şi Taxify sunt de secolul al XXI-lea şi reprezintă şi o modalitate pentru tineri de a mai face un ban în plus, câteva ore pe zi, seara sau după-amiază. Iar aceşti şoferi – antreprenori plătesc taxe. Nu îi înţeleg pe cei care au pregătit această OUG. Noi nu susţinem omorârea competiţiei, concurenţei în anul 2019”, a scris Hunor pe Facebook.
Anterior, Kelemen Hunor, spunea că dacă modificarea prin OUG a legii taximetriei vizează doar companiile Uber și Taxify, abordarea este una greșită, întrucât problemele taximetriei din România nu stau în aceste două firme.
„Sunt servicii competente, transparente, care pot fi urmărite prin internet până la destinaţie, plăteşti cu cardul, deci din acest punct de vedere nu există nicio posibilitate ca unii să se sustragă de la plata impozitului. Este o modalitate civilizată, modernă de transport, iar competiţia din acest domeniu ar trebui să ne ducă în altă direcţie, nu de a interzice ceva sau de a face legislaţia în aşa fel încât să nu mai fie rentabilă această formă de taximetrie. Competiţia ar trebui să meargă în cealaltă direcţie, când firmele de taximetrie investesc în maşini, în servicii, în a forma taximetrişti mai amabili, iar atunci nu va fi nicio problemă”, a spus Kelemen.