Sfântul Leon a fost episcop al Cataniei, în Sicilia, în vremea împăratului Heraclie (641-668). Grija sa neîncetată pentru bolnavi și săraci ajunsese proverbială.
La un moment dat, în Catania își face apariția un vrăjitor, pe nume Eliodor, care înșela poporul. Odată, are chiar tupeul de a încerca să facă vrăji în biserică, în timpul liturghiei. Atunci, Leon îl prinde, îl leagă cu omoforul și îl duce în piața orașului, unde cere să se facă un foc mare.
Trăgându-l după el pe vrăjitor, episcopul intră în foc și iese nevătămat după ce Eliodor este mistuit de flăcări. Leon a mai păstorit mulți ani cetatea, iar moaștele sale au fost așezate în Biserica Sfânta Lucia.
Recomandările noastre