ZECI de MAȘINI INCENDIATE. Stare de ALERTĂ ISU. Pericol lângă București

ZECI de MAȘINI INCENDIATE. Stare de ALERTĂ ISU. Pericol lângă București

Zeci de mașini au luat foc într-un centru de colectare-reciclare autoturisme situate pe Șoseaua de Centură, în Voluntari, județul Ilfov. Pompierii ISU au transmis că este pericol de extindere la spațiile de depozitare.

Un incendiu puternic a izbucnit, marți, la un punct de colectare-reciclare autoturisme de pe raza orașului Voluntari, situate pe Șoseaua de Centură. Flăcările au cuprins o stivă de autoturisme pe o suprafață de1000 de metri pătrați.

Reprezentanții ISU București-Ilfov au transmis că este pericol de extindere la spațiile de depozitare din zonă și la utilaje.

La fața locului au fost trimise șase autospeciale de pompieri.  Deoarece pericolul de propagare există în continuare, la o hală metalică din vecinătate, ISU București-Ilfov au mai trimis patru autospeciale.

Din primele informații, nu sunt persoane rănite. Pompierii se confruntă cu alimentarea cu apă deoarece nu au fost identificați hidranți la centrul de dezmembrări auto. Drept urmare, autospecialele ISU se alimentează de la centrele comerciale din zonă.

La incendiu actioneaza si trei autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localitații Voluntari.

 

Ne puteți urmări și pe Google News