Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Eu nici nu acuz și nici nu vreau să îi fac rău”
- Alex Dumitrescu
- 14 februarie 2019, 21:17
Sebastian Ghiță a avut o intervenție telefonică la România TV unde a vorbit despre dosarul în care fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, este acuzată de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu.
„Confirm audierea și cred că e foarte important pentru noi toți care timp de 10 ani am spus că ce face doamna Kovesi este greșit, justiție în stradă, la televizior, să nu facem ca dânsa și ca domnul Negulescu. Și de aceea confirm audierea dar o să fac tot efortul să nu interferez în ancheta doamnei procuror.”, a declarat Sebastian Ghiță.
„Mă bucur că din ce în ce mai multe persoane care au trăit acele vremuri îmi confirmă spusele și sper să le confirme în fața procurorilor și ce mă preocupă, marchează. Totuși la sfârșit suntem oameni, înțelegem limba română, avem un suflet și o minte. Nici nu putem să ocolim așa, să ne mințim.”, a mai spus Ghiță.
„Doamna Kovesi are o problemă, nu sunt de acord că trebuie să își dovedescă nevinovăția în justiție, cred că procurorii care o investighează pot afla adevărul despre faptele dânsei. Eu nici nu acuz și nici nu vreau să îi fac rău. Eu doar am încercat în mai multe situații să prezint niște lucruri public. Nu eu sunt acuzatorul doamnei Kovesi. Doamna greșește când se luptă cu mine în media.”, a declarat Ghiță la România TV.
Laura Codruța Kovesi a anunțat, miercuri seară, că a fost pusă sub acuzare de Secția de investigare a magistraților.
„Citația vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidență. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles și să particip la audiere. Am fost astăzi la Înalta Curte și am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni.
La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citație. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcție, pentru că totuși am șanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc.”, a declarat Kovesi.