UE ia măsuri împotriva medicamentelor falsificate
- Georgeta Petrovici
- 9 februarie 2019, 17:17
UE ia măsuri împotriva falsificării medicamentelor. Se vor aplica noi norme privind elementele de siguranță pentru medicamentele eliberate pe bază de rețetă care sunt vândute în UE.
Începând de sâmbătă, responsabilii europeni au stabilit că industria farmaceutică va trebui să aplice un cod de bare 2-D și un dispozitiv de protecție împotriva modificărilor ilicite pe cutia medicamentelor eliberate pe bază de rețetă. Farmaciile, inclusiv farmaciile online, și spitalele vor trebui să verifice autenticitatea medicamentelor înainte de a le elibera pacienților. Acesta este ultimul pas în transpunerea Directivei privind medicamentele falsificate, adoptată în 2011, care vizează garantarea siguranței și a calității medicamentelor vândute în UE.
„La 9 februarie 2019, vom asista la încă un moment important în ceea ce privește siguranța pacienților pe teritoriul UE. La aproape 7 ani de la adoptare, transpunerea Directivei privind medicamentele falsificate va fi finalizată datorită introducerii unor elemente de verificare de la un capăt la altul și de siguranță a medicamentelor eliberate pe bază de rețetă. Cu alte cuvinte, orice farmacie sau spital din UE va trebui să dispună de un sistem care să faciliteze și să eficientizeze detectarea medicamentelor falsificate. Cu toate că va trebui să depunem mai multe eforturi, după lansarea sistemului, pentru a ne asigura că noul sistem funcționează corespunzător în întreaga UE, sunt optimist că oferim cetățenilor încă o măsură de siguranță pentru a-i proteja de pericolele asociate cu medicamentele neautorizate, ineficiente sau periculoase”, a declarat comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, conform unui comunicat transmis presei.
Medicamentele produse înainte de sâmbătă 9 februarie 2019 fără elemente de siguranță pot, de asemenea, să rămână pe piață până la data lor de expirare. Noul sistem de verificare de la un capăt la altul va obliga însă persoanele autorizate (în special farmaciștii și spitalele) să verifice, pe tot parcursul lanțului de aprovizionare, autenticitatea produselor. El va permite statelor membre să asigure o mai bună trasabilitate a medicamentelor individuale, în special în cazul în care există vreo preocupare legată de unul dintre acestea.